AIDOMA APELOR LINIȘTITE, DAR ADÂNCI

Conviețuim cu semeni din trei categorii aparte. Unii ne sunt indiferenți, pentru că au cu totul alte opțiuni în viață și sunt preocupați doar de ce vor ei să realizeze, restul parcă nu mai contează. Pe alții îi simțim adversari ai ideilor noastre, din motive diferite, generate de prejudecăți moștenite din veacul trecut. Sunt însă și semeni pe care îi percepem aidoma apelor liniștite, dar adânci.

DAN

Aceștia din urmă au drept primă calitate răbdarea, un lucru mai rar în zbuciumata societate de azi. Nu se exprimă pripit și măsura judecății lor de valoare stă în spatele unei priviri care implică înțelegere, acceptare, mirare în fața suprizelor vieții, cu lumini previzibile și umbre trecătoare.

Cu vreo 19 ani în urmă, distinsul profesor Dumitru Iacob, unul dintre tăcuții înțelepți ai națiunii noastre – care ar fi trebuit să predea un curs de arta privirilor cu subînțelesuri – mă întreba dacă aș fi tentat să predau unor studenți abilități ce țin de pragmatismul comunicării moderne. La momentul respectiv trebuia să plec la studii, în Bavaria, motiv pentru care l-am recomandat pe un ofițer echilibrat, manierat, cu experiență internațională, lipsit de aroganță, atent la diferența specifică interlocutorilor săi și focalizat pe rigoarea profesională, fără a renunța la micile bucurii care alcătuiesc ceea ce numim, cu sfială, frumusețea vieții.

Interesant este că în dialogul direct cu cel despre care scriu nu am avut niciodată divergențe de opinii. Asta pentru că el, comunicatorul modern, avea și are darul nativ de a transfera, cu naturalețe, siguranța de sine.

Recent l-am convins pe acest comunicator să apară pe micul ecran. Degajat, relaxat, atent la rostirea adevărurilor la care ține, a avut și timp să prețuiască public potențialul celorlalți conaționali prezenți în platoul de filmare.

La aniversarea zilei de naștere a acestui comunicator născut parcă pentru un veac mai degrabă viitor, îi doresc colonelului (r.) dr. Dan Mircea multă sănătate, că este mai bună decât toate, fericire alături de cei dragi și puterea de a rămâne un bunic luminos, pentru urmașii săi.

~