Sieg heil!
✍
RSS SEAMĂNĂ TOT MAI MULT CU RSR
Ușor, ușor, se devoalează faptul că procentele obținute de partidul născut în spuma mării sunt rodul unor proiecte de mult timp gândite.
Unul dintre cei bine informați îi spunea unui terț să voteze cu cine vrea, pentru că va ieși cine trebuie. Afirmația nu aduce nimic nou, dar același vizionar susținea că vor mai fi și alte surprize, la care nu se gândește opinia publică, în următoarele luni.
Deocamdată Operațiunea Redimensionarea Facțiunilor Parlamentare a reușit.
PNL este total la cheremul președintelui.
USR va juca după cum i se va cânta, cel puțin o vreme.
UDMR visează la unul sau două ministere.
Iar PMP – singura formațiune care are un lider ce îl poate tempera pe cine conduce AUR a intrat, în cele din urmă în parlament, altfel nici nu se putea, doar este stăpânul inelelor.
Adversarii lui Traian Băsescu, Ponta și Tăriceanu s-au retras în mijlocul propriilor familii, uluiți de ușurința cu care au fost brusc transformați în amintiri, din vremea unor talk-show-uri devenite circ public.
PNL a anunțat că nu va ceda ministerele justiției și finanțelor. Președintele, probabil, va reconfirma menținerea celor în care are încredere, la ministerul armatei și la cel de externe.
Cioloș – cel atacat constant de liderul AUR – nu mai știe dacă va fi sau nu vicepremier.
Iar Raluca Turcan tot verifică dacă fărașul ei este bine ascuns după ușă.
Necunoscute sunt surprizele ce le mai pregătesc cei ce conduc din umbră Republica Serviciilor Secrete / RSS.
Care RSS seamănă tot mai mult cu RSR.
Sieg heil!

