? LA PUȚINE ORE DE LA RECUNOAȘTEREA LUI BIDEN, DE COLEGIUL ELECTORAL DIN SUA, CA VIITOR PREȘEDINTE LA CASA ALBĂ, UN SEMNAL APARTE LA AMBASADA AMERICANĂ DIN ROMÂNIA

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii a acordat, în această după-amiază, Legiunea de Merit a Statelor Unite premierului în funcție, acum generalul în rezervă Nicolae Ciucă. Au fost astfel onorate reușitele sale obținute în cei patru ani de șef al apărării din România. Ulterior a devenit ministru al apărării și, cel mai recent, prim-ministru în funcție.

SUA

Prezența președintelui Iohannis la eveniment confirmă indirect opțiunea sa ca, la finalul negocierilor dintre partidele politice, actualul premier să fie desemnat șeful guvernului ce urmează a fi validat de parlament. O ipoteză în care nu este exclusă secondarea sa, de vicepremieri precum Dan Barna și Hunor Kelemen.

Dacă această posibilă evoluție nu se va confirma nu este exclus ca Nicolae Ciucă să devină consilier al președintelui, pe probleme de securitate națională. După cum este de văzut dacă va mai rămâne ministrul apărării în viitorul executiv.

Situație în care este justificată întrebarea: cine se pregătește, pe marginea arenei politice, ca să îi ia locul lui Nicolae Ciucă?

Pe lista scurtă sunt trei conaționali, cu steluțe pe umăr, acum în rezervă – unul cu câteva cărți la activ, altul cu lecții lunare, pe micul ecran, de explicare a lumii, în viziunea sa și a celor ce îl sprijină, din umbră și nu cel din urmă, autoizolatul de lumea politichiei, undeva în afara Capitalei, dar cu o inteligență sclipitoare.

Vom vedea pentru cine bat clopotele.

~