O altă clipă fulgerătoare, tristă…

Abia azi mi-au îngăduit firele de tort ale vieții să scriu despre o altă clipă fulgerătoare, tristă, venită tot ieri, din negura imprevizibilului, acest moment nefiind altul decât plecarea dintre cei supuși greșelilor, a conaționalului Gheorghe Smaranda, pe care l-am cunoscut când mângâia chitara, între două ture de serviciu – început ca june grănicer la Giurgiu -, apoi când împlinirea vieții sale a fost găsirea jumătății familiei lui, excepționala Maria Smaranda, cea care i-a și dăruit apoi o fată – o Domniță mândră și înțeleaptă.

Fie ca mai binele și luminile oferite prin sensibilitățile sale muzicale, de către Gheorghe Smaranda să îl poarte spre locul de verdeață pe care îl merită în înseninarea la care visa cu ochii deschiși.