CEL MAI TÂNĂR GENERAL-MAIOR
CULT.MIL. /Invitatul ediției a 21-a a emisiunii este Dr. Constantin SPÎNU.
Constantin Spînu este general-maior în rezervă al Forțelor Aeriene Române. A fost consilier al ministrului apărării naționale pentru comunicare strategică. De asemenea, a fost purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale între 2008 și 2025, fiind cel mai longeviv purtător de cuvânt din istoria instituției.
A fost, timp de mai bine de șapte ani, șeful Direcției Informare și Relații Publice a MApN. Și-a început cariera militară ca locotenent, în anul 1993, după absolvirea Institutului de Artilerie și Rachete Antiaeriene de la Brașov, ca șef de promoție. Are o experiență vastă de peste 25 de ani în jurnalism militar, relații publice și comunicare strategică.
În prezent, este directorul de business development al companiei românești BlueSpace Technology.
Este licențiat în științe politice din 2003, absolvent al Școlii de Informații a Apărării din SUA, în 2005 și al Colegiului de Apărare al NATO, 2016. În septembrie 2025, a obținut titlul de doctor în științe ale comunicării la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.
Este absolvent și bursier al Centrului George C. Marshall din Germania.
Constantin Spinu este un comunicator modern, cu trei calități aparte:
1. Este calm în situații de criză,
2. Dovedește răbdare față de adversități pasagere,
3. A probat o exprimare publică scrisă și orală limpede, francă.

