DECISIV

7-2

– Colonelul Ion Petrescu este în legătură directă cu noi.
Mulțumesc domnule colonel pentru această intervenție la emisiunea DECISIV.

– Sărut mâna, doamna Cătălina Porumbel.
Vă mulțumesc respectuos pentru invitație.

7-3

– În momentul de față vorbim de o nouă
tentativă de asasinare a lui Vladimir Putin?


– Știți că întrebarea Dumneavoastră este retorică.
Nu. Este o demonstrație din partea Ucrainei,
că poate să atingă și obiective ale adversarului,
cu drone trimise spre teritoriul rus.
Sigur că patru dintre acestea au fost doborâte de artileria rusă,
iar a cincea dronă a fost doborâtă prin anularea,
pe cale electronică, a comenzii dronei, care apoi s-a prăbuși în gol.

Este o demonstrație de forță, din perspectiva Kievului,
în sensul că trebuie să țină cont Federația Rusă,
că nu este intangibilă pe teritoriul propriu.

Dacă luăm în calcul declarația
vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev,
conform căruia ani în șir, de acum înainte, vor continua
aceste confruntări militare,
ele practic fiind considerate de Kremlin – dogmatic –
între Federația Rusă și aliații occidentali,
înțelegem că, de fapt, dorința Moscovei este
de se ajunge la tratative, nu cu orice preț,
ci în condițiile Moscovei.

În același timp trebuie să arătăm și că trupele Ucrainei,
chiar dacă au înaintat greu, respectiv numai 20 de kilometri,
în adâncimea dispozitivului militar rusesc, din sudul Ucrainei,
respectiv în zona regiunii Zaporojie,
ei bine, totuși, așa cum a precizat președintele Comitetului Militar al NATO,
amiralul Rob Bauer, vor continua contraofensiva, la toamnă și în iarnă,
fără a avea susținerea aeriană a unor avioane model F-16 Fighting Falcon.

Acestea vor sosi anul următor,
odată cu piloți ucraineni care sunt antrenați într-o serie de țări aliate,
singura care și-a declinat public o asemenea opțiune fiind Danemarca.

– Domnule colonel vreau să vedem și prima apariție publică
a lui Vladimir Putin, după acest atac cu drone, la Moscova.
Participă la un summit virtual de cooperare, organizat la Shanghai,
unde este prezent și președintele chinez Xi Jinping.
Președintele rus a spus că poporul rus este mai puternic decât a fost vreodată.
Domnule colonel este un discurs cu care noi ne-am obișnuit.
Și după rebeliunea lui Prigojin erau astfel de mesaje.

Dar întrebarea este – văzând ceea ce se s-a întâmplat la Moscova,
în ultimele luni și atacul cu drone de la Kremlin,
ieri am vorbit despre posibilitatea dinamitării unui pod,
pe unde trecea coloana oficială a lui Vladimir Putin –
este în momentul de față
o operațiune de asasinare a președintelui rus?

– Nu. Nu este.
Pe de o parte, așa cum o serie de observatori, inclusiv din România,
au atenționat opinia publică, Putin se simte întărit
după tentativa de revoltă – eșuată – a lui Prigojin, însă să nu uităm un lucru.

Prigojin nu a fost arestat. Nu a fost împușcat. A primit un loc interesant în Belarus.
Adică o tabără pentru 8.000 de mercenari, pe șoseaua care duce de la Minsk, la Kiev.

Și dovadă că nu este nicio glumă (geopolitică), nicio informație demnă de Radio Erevan,
deja Kievul a anunțat măsuri de întărire a dispozitivului militar defensiv, în nordul Ucrainei.
Acolo se vor duce, așa cum a anunțat dictatorul Belarus, Aleksandr Lukașenko
(care pe 20 iulie va aniversa 19 ani de când se află la timona țării sale )
8.000 de mercenari.

Dacă luăm în calcul, că încă 2%, din cei 25.000 de mercenari – anunțați de Prigojin
că au venit cu el la Rostov – au semnat contracte cu armata rusă,
asta înseamnă că mai putem să le adăugăm sub o mie de oameni,
ceea ce ne duce la concluzia că aproximativ alți 16.000 de mercenari
din compania Wagner nu au semnat contracte cu Ministerul rus al Apărării,
încă nu au ajuns în Ucraina și se află în eșalonul doi din Donbas.

Va fi interesant să vedem ce soartă vor avea
și dacă vor ajunge rapid – cu aprobarea președintelui Belarus -,
pe teritoriul acestei țări.

– Mulțumesc domnule Petrescu,
pentru intervenția la emisiunea DECISIV și pentru comentarii.

Respectul

✍️ Respectul
se câștigă la prima strângere de mână,
sigilată de un surâs amical
și se pierde
la repetarea aroganței bazată pe nimicuri trecătoare.

Constituțional se poate

✍️

Eduard Hellvig
a devenit prezidențiabil
din momentul în care,
presa română a semnalat,
ca o pată de culoare, clipa când
președintele României l-a prezentat, la Cotroceni,
la o recepție recentă, pe șeful SRI,
regelui actual
al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Anterior
și Mihai Răzvan Ungureanu
fost director al Serviciului de Informații Externe al României – între anii 2007-2012 și 2015-2016 – a fost prezentat, la București, de președintele Traian Băsescu, președintelui de atunci – și de acum – al Rusiei.

Ungureanu a fost
cel de-al 62-lea prim-ministru al Guvernului României,
între 9 februarie 2012 și 7 mai 2012.

După un premier provenit de la armată,
de ce nu ar urma un președinte provenit de la SRI?…

Constituțional se poate.

Iar meciul politic intern,
dintre Steaua și Dinamo,
continuă…

Well done, Sir?…

???

– De ce râdeți în formație?

– Îmi spunea Stan că Rusia va majora salariile militarilor cu 10,5% de la 1 octombrie…și vor mai face o mobilizare…

– Și eu îi spuneam lui Bran că se poate și mai rău…în România, pensiile militarilor vor fi tăiate, cu până la 15%…iar circa două mii de militari activi au optat pentru trecerea în rezervă…pentru a nu deveni preșul de serviciu al pesedeilor și peneliștilor…Well done, Sir?…

2-

600.000 de voturi contra

✍️

La solicitarea jurnalistei Diana Meseșan, de la ziarul “Libertatea” i-am trimis opinia de mai jos:

?? “Ar fi un demers inteligent
al contribuabililor actuali, la bugetul României,
ca să pornească, în analiza condiției pensionarilor militari de azi,
de la realitatea că țara noastră este membră a NATO.

Numai că
nici soldele militarilor activi, nici pensiile militare în plată NU
sunt pe măsura celor de care beneficiază aliații,
din țările cu care avem parteneriate strategice.

Iar graba unor politicieni,
de a pune tunurile infamiei publice
– inclusiv de Ziua Drapelului Național,
tradițional apărat de purtătorii uniformelor militare
și marcată anual la 26 iunie, conform Legii 96/1998 –
pe cei care au urmat o carieră în Armata României este explicabilă.
Ei uită un lucru simplu, pe care l-am tot spus
unor interlocutori din legislativul de la București.

Promovarea – pe repede înainte -,
a unor noi înjosiri financiare a militarilor de carieră
va genera circa 600.000 de voturi contra
inițiatorilor unei măsuri perceptibilă ca fiind punitivă,
nicidecum de înlăturare a unor inechități.

Adevăratele nedreptăți
sunt, de pildă,
situațiile în care pensionari care au avut același grad și aceeași funcție,
înainte de a trece în rezervă, pentru că au ieșit la pensie în ani diferiți,
au acum sume lunare substanțial diferite,
cei din ultimii ani având dublul acelora
care au încheiat cariera militară, cu un deceniu sau mai mult în urmă.

Poate s-a uitat faptul că
Forțele Armate ale României
au acum circa 72.000 de militari
– din care, în ultimele luni, aproape 2000 de militari profesioniști
și-au exprimat voința de a trece în rezervă,
datorită dispariției încrederii că vor beneficia,
la final de carieră, de o pensie echitabilă, nu umilitoare.

Poate nu se știe că
numărul pensionarilor în plată
este la nivelul a peste șapte divizii
– dintre care lunar, circa patru sute și ceva trec Styxul,
majoritatea la doar câțiva ani de la trecerea în rezervă,
datorită stresului acumulat și eforturilor profesionale
efectuate pe timpul carierei lor militare.

Faptul că unii
dintre cei pensionați au beneficiat de o prevedere legală,
încă în vigoare, este problema legiuitorului, nu a celor care au aplicat litera legii.

Dacă problema pensiilor militare
devine un moft, al celor care nu au făcut armata,
nu cunosc rigorile și obligațiile vieții
asumate de un militar profesionist,
discuția duce la ceea ce a fost ani buni
în armata comunistă chineză,
când culmea demagogiei era ca
militarii – mai precis recruții! – să își aleagă comandanții.

Dacă ne uităm, de pildă,
la prevederile privind pensionările în armata americană,
acolo este clar: cu cât cineva trece în rezervă mai devreme,
cu atât are pensia mai mică.

Dar acolo și sistemul de promovare este diferit.

Un militar profesionist,
pe măsură ce înaintează în grad și în vârstă
este periodic evaluat și, după caz, are trei perspective clare:

1. dacă este foarte bun,
să fie promovat pe o funcție superioară;
2. dacă este bun,
să primească un post de același nivel, într-o altă structură militară;
3. dacă este mediocru
să fie trecut în rezervă.

Ar trebui să spună cineva
celor de la palatele puterii:
vor să aibă de gardă
– cum am văzut la Palatul Regal din Belgia –
caporali cu părul dalb?…

Obsesia asta, de tip comunist,
cu vârsta la care să iasă sau nu
la pensie un militar de carieră
pune căruța înaintea boilor,
vorba vine, deși aș fi putut spune de unde.

Criteriul ar trebui să fie și la noi
ca în armata americană.

Evaluarea anuală a performanțelor
unui profesionist militar,
inclusiv condiția sa fizică și a stării sănătății sale.

Până acum erau introduse,
pe ușa din dos, sub pretextul filierei indirecte
– care există și peste Ocean – tot felul de ființe,
cu și fără cosițe,
doar pentru a completa rapid posturile libere,
în condițiile în care minți mai puțin luminate
au redus promoțiile de ofițeri și subofițeri
la un nivel ridicol.

Războiul din Ucraina
a dovedit că armata nu este un pension,
pentru domnișoare,

iar selecția celor care vin să urmeze cariera militară
trebuie să fie pe măsura provocărilor acestui timp,
după cum și perspectivele lor în ierarhia armatei
trebuie să fie clare,
incluzând solde și pensii pe măsura riscului liber asumat,
pentru apărarea României, chiar cu prețul vieții,
cum impune jurământul militar.

Abuzurile
au fost la nivelul legislativului românesc
– singurul abilitat să aprobe legile
care vizează fortificarea organismului militar românesc.

Dacă vârsta standard de pensionare
crește la 65 de ani aștept să văd, la o oră de mare audiență,
pe micul ecran, trecerea în revistă a Regimentului de Gardă,
cu moșnegi cu tunsoare dalbă, de către un președinte tânăr,
în putere, capabil să îl întrebe,
pe șeful de atunci al Statului Major al Apărării României:

– Cine și-a bătut joc de bărbații
care au stat o viață în poziția de drepți,
au respectat statul de drept
și acum râd nepoțeii de ei?…?

✍️ Mulțumesc frumos impecabilei jurnaliste Mihaela Birzila, de la Antena 3 / CNN, pentru dialogul punctual, pe o temă de interes general

?
Mi s-a semnalat că emisiunea concepută și realizată de doamna Mihaela Birzila,
sâmbătă, 1 iulie, de la ora 13.00,
unde, în prima parte am răspuns întrebărilor firești ale distinsei jurnaliste,
la Antena 3 / CNN, a surclasat concurența.
Pe Facebook au fost peste 71.000 de vizualizări,
cam cât efectivul de azi al organismului militar românesc.
Meritul revine conaționalei menționate,
pentru că știe să mă citească, din punct de vedere profesional.
În ce mă privește, doar am rostit adevăruri omise constant de Moscova.

~