Ordonanță
???PE VREMURI OFIȚERII AVEAU CÂTE O ORDONANȚĂ,
ÎN ARMATA REGALĂ,
ACUM PENSIONARII MILITARI AU PARTE, ÎN ARMATA REPUBLICANĂ,
DE UN PROIECT DE ORDONANȚĂ:
???PE VREMURI OFIȚERII AVEAU CÂTE O ORDONANȚĂ,
ÎN ARMATA REGALĂ,
ACUM PENSIONARII MILITARI AU PARTE, ÎN ARMATA REPUBLICANĂ,
DE UN PROIECT DE ORDONANȚĂ:
✍️ Dacă sunt adevărate informațiile privind mărirea salariilor primilor demnitari ai țării și ale parlamentarilor, iar despre pensiile militare doar s-a pus batista pe țambal, atunci este bine pentru eunuci, că au aceeași condiție fizică precum aceea care se tem să taie coada câinelui politichiei mioritice dintr-o lovitură, printr-o decizie dreaptă, democratică.
✍️ Nu ar fi stricat deloc dacă, succesiv, la momente diferite, secretarul general al NATO – însoțit la Parlamentul țării noastre de președintele României -, precum și secretarul Departamentului de Stat al SUA – însoțit la legislativul românesc de ministrul nostru de externe –
s-ar fi adresat fiecare, timp de câteva minute, parlamentarilor români, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Ar fi fost aplaudați la scenă deschisă.
Claudiu Popa – un metronom jurnalistic pe micul ecran – și producătoarea senior Arina Moga au conceput un schimb de opinii transatlantice, între conaționalul Radu Magdin, analist de politică externă și cel ce a scris aceste rânduri.
Desigur că o emisiune de televiziune de o oră – un pas înainte pe calea exprimării unor convingeri fără echivoc, în actuala arenă geopolitică, asemănătoare mai degrabă cu o gelatină care tremură vizibil – oferă o șansă expunerii unor puncte de vedere bazate pe esențe, nu pe aparențe.
Și DA, președintele României avea dreptate când îi spunea secretarului general al NATO despre :
“relevanța operaționalizării, cât mai repede, a deciziilor de la Madrid privind consolidarea posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al Alianței.”
Summitul de la Madrid a decis ca Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria să aibă în viitor câte o brigadă, cu câte 4.000-4.500 de militari aliați, gata de luptă, nu doar câte un batalion, de circa 1.000-1.200 de combatanți, ca până acum.
Bilă albă pentru Euronews România.
– Am primit pe telefonul mobil un mesaj,
anonim, de Ziua Națională a României…
– Moi aussi, mon patron…
– Și zice, în text, că de 1 Decembrie
niciun împătimit al politichiei dâmbovițene să nu primească onorul…
– Ce n’est pas possible, mon commandant ! Păi și cine îi mai avansează apoi?…
– Mai scrie, în același text anonim, cu un autor laș,
că nimeni nu și l-a asumat, că militarii activi și în rezervă să stea în alt loc decât unde se vor afla fiii ploii, pardon, les politiciens…
– Hai mă, mă lași? Cin’ să fac asta? Ipingescu?…
– Și pe timpul defilării trupele să aibă privirea înainte…
– Că înapoi, vai de noi…
– Apoi să fie depuse jerbele de flori, ale celor care au depus jurământul militar, cu 30 de minute înainte de oficiali…
– Asta numai dacă dorm santinelele deja instalate. Rezon!
– Pe timpul discursurilor, militarii se vor întoarce cu spatele…
– Cu spatele s-au întors și când l-au arestat pe Alexandru Ioan Cuza…
– La final, în misiva cu Tricolor se îndeamnă cititorii
ca purtătorii de grade să nu participe la mesele de după festivitățile oficiale…
– Pe foamea asta? C’est beau…
– Tare mi-este mes chers că vin alegerile anticipate
și circa jumătate de milion de alegători vor vota
contra celor care au umilit, acum, din nou, armata.
Ați înțeles? 500.000…
上海乌鲁木齐路 最新视频
民众齐声高喊“共产党下台 习近平下台”
马路对面的警察并未阻止 pic.twitter.com/Vh40idZWWy— 李老师不是你老师 (@whyyoutouzhele) November 26, 2022