Așa cum am anticipat în emisiunea de știri de la Antena 3…
✍️ Așa cum am anticipat în emisiunea de știri de la Antena 3,
în emisiunea jurnalistei Lorena Burlacu,
echipa Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a sosit,
în cele din urmă, la centrala nucleară Zaporizhzhia,
pentru a efectua o inspecție, după cum a declarat un purtător de cuvânt al agenției, pentru The Washington Post.Misiunea de experți a fost susținută pentru scurt timp de forțele ucrainene, în drum spre centrala aflată în dispută.
Șeful AIEA, Rafael Mariano Grossi, a declarat mai devreme că este „hotărât” să ajungă la centrală și a promis că va merge înainte, în ciuda dificultăților.
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc că au bombardat zona din apropierea centralei electrice…à la guerre comme à la guerre.
La ANTENA 3: “Misiunea tehnică” de la Zaporizhzhia
✍️La sugestia producătoarei Oana Matei am făcut scurte comentarii în emisiunea moderată, cu un har ironic semnalabil, de jurnalista Catalina Porumbel.
După cum, obiectiv fiind
am savurat și ironiile motivate inspirat formulate de omul de televiziune Adrian Ursu.
În principiu, am afirmat că decesul nonagenarului
Mihail Gorbaciov nu poate decât să reprezinte o ușurare pentru Putin, care practic l-a detestat pentru decesul Uniunii Sovietice.
Cât despre sosirea la centrala nucleară de la Zaporizhzhia,
a delegației de experți condusă de șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, aceasta este doar o „misiune tehnică”, care urmărește să prevină un accident nuclear.
Va beneficia de securitatea asigurată de partea rusă
și este posibil să perfecteze primele detalii ale unei prezențe permanente la centrală, pentru a furniza instituțiilor internaționale garanția că nu sunt condiții pentru un dezastru nuclear în zonă.
Nici militarii ucraineni, nici cei ruși, nu au de gând să își sacrifice familiile
✍️ La invitația producătoarei Roxana Buluc (Irimia)
și după un dialog telefonic cu agerul jurnalist Ionuţ Lepa
am avut o intervenție telefonică la postul de televiziune, în ascensiune, EURONEWS.ROMÂNIA.
Interlocutoarea mea, foarte bine documentata jurnalistă Miruna Mihailovici mi-a pus întrebări bine țintite.
În esență am susținut aspectul pozitiv al vizitei pe care experții în centrale nucleare o vor face la finele acestei săptămâni – conform surselor americane – la Zaporizhzhia.
Apoi vor înainta un raport la Consiliul de Securitate al ONU.
Adevărul de până acum?
Partea ucraineană vrea eliberarea centralei, unde staționează 500 de militari ruși, iar partea rusă, din orgoliu imperial, vrea menținerea controlului asupra acestui obiectiv strategic.
Graba Kievului de a declanșa o ofensivă militară pentru eliberarea orașului Herson, printr-o contraofensivă, pe frontul de sud, ține de anunțul că țintește spre eliberarea sudului ocupat de forța expediționară rusă.
Intenția Moscovei este de a declara în septembrie, prin interpuși, două noi republici separatiste, Herson și Zaporojie, care, ulterior, ar fi integrate în Rusia federală.
Nu va fi nicio catastrofă nucleară la Zaporojie.
Nici militarii ucraineni, nici cei ruși, nu au de gând să își sacrifice familiile.
Cât îi privește pe politicienii de la Kiev și Moscova, cu ei este altă poveste geopolitică.
? Mulțumesc frumos producătoarei Roxana Buluc (Irimia),
pentru secvențele sugestive ale intervenției mele
în emisiunea sobrei Miruna Mihailovici.







