Cât timp vom mai putea trage apa la Bucureşti, ca să facem plata la Paris, ca şi până acum?

? Scrisoarea către toţi românii scrisă de ILIE ȘERBĂNESCU analist politic:

?? “Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile şi am muncit până când am ieşit la pensie.
Am muncit 42 de ani, din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru revenirea capitalismului.
Acum sunt la pensie.
Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit.
Chivernisesc banii în primul rînd pentru plata facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon şi câte altele.
Tot uitându-mă prin facturi am observant că eu, ca şi dvs, plătesc apa la o companie numită Apa Nova, care e o companie franţuzească, dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranţă, nu o aduce din Franţa.
Deci eu, atunci când fac duş sau când îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franţa.
Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel.
Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sunt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.
Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franţuzească ce îmi vinde mie şi multor altora gaz metan românesc, dar banii noştri pleacă să se integreze în UE.
Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel nişte bani către zări străine.
Cablul TV şi internetul le plătesc la RCS & RDS. Patronul, pe nume Zoltan Teszary, locuieşte la Budapesta şi nu ştie nici el dacă e român sau nu.
Ce să vă mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat şi cu maşina în Europa sau în Rusia.
Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sunt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobânzi grele şi comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească.
Dacă umplem coşul cu merinde la supermarket, iarăşi aruncăm cu banii peste mări şi ţări fiindcă marfa e aproape 90% de import.
Deci, toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afara ţării. Recordul de a creşte datoria publică la 30 miliarde de euro… ne aparţine!
Cât mai poate dura o asemenea situaţie? Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cât timp vom mai putea trage apa la Bucureşti, ca să facem plata la Paris, ca şi până acum?
Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Aşa, poate, Dumnezeu va lumina mintea unora şi altora!
Cu drag,
Ilie Şerbănescu”

Adevărata putere

? „Adevărata putere nu este aceea de a-ți doborî dușmanii, ci de a fi capabil să te ții drept împotriva loviturilor lor.”

Toni Sorenson

? AROGANȚĂ, LA NOI ACASĂ

Purtătoarea de cuvânt a UDMR, Hegedus Csilla, a respins, vineri, solicitarea președintelui Klaus Iohannis ca Uniunea să facă clarificări publice în legătură cu afirmațiile controversate ale premierului Viktor Orban de la Băile Tușnad.

”Nu comentăm declarațiile președintelui Klaus Iohannis. Cuvintele premierului Ungariei, Orban Viktor, de la Băile Tușnad au fost scoase din context și nu e cazul ca noi să dăm explicații”, a declarat Hegedus Csilla, potrivit Antena 3.
Președintele Klaus Iohannis a avut vineri prima reacție la discursul virulent susținut de premierul Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tușnad, Iohannis spunând că este profund eronat ca un lider european să vină cu o astfel de teorie a raselor.
Șeful statului a cerut clarificări UDMR, a cărei conducere a aplaudat discursul lui Orban: “Nu putem să ne facem că acele lucruri nu au fost spuse”.

?Dar, pentru asta, desigur, cum scria un trepăduș de ocazie, nu trebuie să fim emoționali, doar România nu este casa noastră, pot pentru ca să zic, nu-i așa?

Cel mai…

? „Cel mai rău dușman al tău ar putea fi
cel mai bun prieten al tău și
cel mai bun prieten al tău,
cel mai rău dușman al tău”.

Bob Marley

? PITICISME

* Într-un studio de televiziune, unde o autodeclarată babă se prezenta studentă în științe militare, un acoperit pe post de consultant nici el nu știe la ce, a afirmat că pensii militare merită doar aceia care au fost pe front.
Că ideea nu era a lui era clar, că șefii săi erau pe sub birouri, în decembrie 1989, devenise evident, dar faptul că moderatorul, altfel băiet pieptănat, îl lăsa pe descoperitul națiunii să spună o asemenea prostie m-a mirat. Nu voi mai păși prin arealul emisiunilor sale. Ar fi păcat.
De timpul pierdut.

* Într-o revistă, un prinzător de sarcini de la Cupolă, dădea sfaturi cititorilor săi să nu fie emoționali după aventura lui Orban, cel de la Buda și Pesta, în Transilvania, un moment criticat și de însuși Președintele României, care poate fi acuzat de multe, dar nu că ar fi o fire emoțională.
Or fi mici salariile din redacția respectivă, de Păcăliciul Emoțional scria atât de repede în apărarea timidului nostru menestrel de externe. Și asta este gazetăria de azi…
Dacă asta se cere de la manutanță, asta se scrie.
Ó Istenem!

* Într-o televiziune preocupată mai degrabă de rudele care se uită pe programul respectiv, un fel de ghiveci roșiatic, cu puseuri isterice, o fătucă – din acelea care nu mai trec pe la sala de sport, dar confundă telespectatorii cu prostul, pardon, soțul de acasă -, ce să vezi, a devenit specialistă în Europa de Răsărit, emisiunile sale fiind la nivelul…genunchiului broaștei.
Te apucă râsul când vezi asemenea bucătărese ratate încercând să o dreagă cu delicatesuri militare, de doi bani, pe micul ecran.
Очень хорошо, не так ли?

Xi Jinping și Joe Biden – la ultima lor convorbire telefonică

~