✍️ După ce că apetența pentru tema…război – care nu este al nostru, dar poate fi – este introdusă în sumarul unor emisiuni pentru că face rating – doar cu unii invitați, de regulă cei care spun adevărul, după ce menționează cum ar fi politically correct -, mai există și iluzia că este de datoria unor cetățeni să ia loc pe scăunele, chit că majoritatea onestă dintre ei nu au nicio obligație contractuală, ci doar una față de propria conștiință. Cerul curat de trăznete nu se teme…
✍️ Eu credeam că numai în armată au mai supraviețuit unii purtători de aroganță. M-am înșelat. Sunt emisiuni la care terți sosesc pe platoul de filmare all’ultimo minuto / în ultimul minut, salută precum un episcop și pleacă imediat ce s-a terminat comedia. Commedia dell’arte…
✍️
Câți dintre protagoniștii micilor scenete zilnice, de pe micul ecran, ar mai fi viabili dacă li s-ar lua computerele de pe masă și nu ar mai avea textele ce “curg” pe camera din față, pe care le citesc cu o dependență amuzantă?
✍️ Când un realizator de emisiune TV își încheie darea în stambă cu promisiunea că va reinvita pe cei aflați pe platoul de filmare, de regulă este clar că nu o va mai face, pentru că l-a deranjat ceva, dar…la noblesse oblige.
✍️ Amăgirea vândută zilnic de terți, pe micul ecran, este funcția pe care undeva, cândva, a ocupat-o un interlocutor, ca și cum aceasta ar fi aidoma borcanului cu miere de o calitate aparte, care nu se mai termină la micul dejun public. Pe asemenea povestitori de ocazie, în lipsă de argumente, din experiența proprie, îi auzim invocând numele și afirmațiile altora, ca suprem refugiu în fața unor întrebări punctuale. Sancta mediocritas.
✍️ Când o temă este mutată de la o emisiune la alta, aidoma documentarelor redifuzate ca și cum ar fi expresia unor genii în domeniile abordate, explicația este simplă – comoditatea celor care au gândit păcăleala privitorilor la micul ecran, întărită de o viziune unilaterală a lumii din afara palatelor mediatice.