Harta zilei
? Sudul Kievului încă nu este blocat de forțele de invazie ruse,
trupele pentru operațiuni speciale ucrainene mențin liber vestul Donbasului,
iar Odesa rămâne un oraș liber de cizma imperială răsăriteană.
? Sudul Kievului încă nu este blocat de forțele de invazie ruse,
trupele pentru operațiuni speciale ucrainene mențin liber vestul Donbasului,
iar Odesa rămâne un oraș liber de cizma imperială răsăriteană.
?️♀️ În intervenția telefonică matinală, solicitată de B1TV,
am semnalat determinarea apărătorilor Ucrainei de a apăra, în continuare,
marile orașe – perspectiva fiind mutarea defensivei lor în centrul țării -,
precum și ambiția liderului de la Kremlin de a continua invazia,
ignorând pierderile de vieți omenești,
atât dintre rândurile militarilor și civililor ucraineni,
cât și din acelea ale militarilor ruși,
teoretic căzuți la datorie…pe teritoriul ucrainean.
✍ O emisiune de televiziune începută în ultima oră a zilei de vineri, 18.03.2022 și finalizată la terminarea primei ore din sâmbătă, 19 martie – detaliu ce îmi aduce aminte de “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, romanul scris de Camil Petrescu și publicat în 1930 – este un pariu cu propria dispoziție, de a face parte dintr-o echipă cu semeni ce au opinii uneori complementare, alteori diferite, pe tema celor petrecute pe Frontul din Estul Europei.
Aidoma unui argint viu, realizatoarea emisiunii, zvârluga domniță Berta Popescu, a reușit să își mute tirul întrebărilor la cei trei invitați din platou, dintre care Sarmiza Andronic a punctat de două ori, meritoriu, în favoarea lucidității cu care trebuie evaluată situația din Ucraina, iar generalul Marius Crăciun a demonstrat capacitatea de analiză și sinteză care – nu numai în opinia mea – lipsește unora care cred că înșiruirea unor caracteristici tehnico-tactice și a învățămintelor unor cursuri de un anumit tip ar putea reține atenția unor telespectatori, cu alte preocupări decât calibrele, traiectoriile, armele secrete, din narativul militar ruso-ucrainean.
În esență, profesionista Berta Popescu a reușit, timp de 100 de minute, crearea unei atmosfere oneste, amicale, între cei chemați să ofere puncte de vedere, de interes general, privind drama ucrainenilor.
Felicitări pentru nisipul înțelepciunii, cel curs în clepsidra emisiunii. ?
✍️ A apărut numărul 135 al revistei NEWSWEEK, o publicație românească pro-europeană și pro- NATO.
La sugestia blândă a directorului publicației – conaționalul generator de fulgere cerebrale Sabin Orcan – am contribuit cu opinia intitulată PENTRU CINE BAT CLOPOTELE LA KREMLIN, a cărei versiune integrală va fi publicată în ediția online newsweek.ro.
Iată un fragment din cele scrise în materialul amintit:
<< În opinia mea, cei care îl vor muta pe Vladimir Vladimirovici Putin din biroul prezidențial în altă parte vor fi militarii. Umiliți de deciziile în care opiniile lor avizate în mod evident nu au contat. Și generalii ruși au soții, copii, nepoți și o poftă de viață - repere clar opuse recursului la alertarea forțelor nucleare ale Rusiei, un moft putinist, care ține poate la mujicii din stepa siberiană, nu la lumea civilizată, echilibrată, lucidă a Europei libere și democrate. Distrugerea, prin bombardamente masive a atâtor localități ucrainene constituie genocidul generat de Putin. Acțiunea militară a trupelor ruse pe teritoriul ucrainean este aidoma înaintării trupelor naziste în teritorii ostile, în ultima conflagrație mondială. >>
✍️ Emisiunea concepută meticulos de omul de televiziune Mădălin Ionescu, a avut, în cele peste 18 ore de la postarea sa pe YouTube, peste 13.000 de vizionări, acestea fiind ale internauților interesați de drama poporului ucrainean și determinarea dictatorului de la Moscova de a călca în picioare libertatea, independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.