RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI: Interviu cu colonelul Ion Petrescu, analist militar, ex-director al Trustului de Presă al Armatei

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 august, ora 22:34) – “Agenda globală” – Realizator: Radu Dobriţoiu – Revenim la apărarea Europei şi discutăm despre conflictul din Ucraina cu invitatul acestei ediţii, colonelul Ion Petrescu, analist militar, fost şef al trustului de presă al Armatei. Bună seara, domnule colonel Ion Petrescu.

Ion Petrescu: Am onoarea să vă salut şi vă mulţumesc frumos pentru invitaţia la emisiunea dumneavoastră atât de densă.

Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat acest interviu pentru emisiunea “Agenda Globală”. Bun venit la Radio România Actualităţi. Pare-se că avem o pace îndepărtată, o fata Morgana, care dispare pe măsură ce ne apropiem de ea. Vicepreşedintele J.D. Vance declara recent că războiul din Ucraina s-ar putea încheia în termen de 3 până la 6 luni prin diplomaţie activă şi eforturi internaţionale. Ne amintim promisiunile preşedintelui Donald Trump, timpul trece, iar clepsidra morţii scurge vieţile. Domnule colonel Ion Petrescu, pornind de la declaraţia numărului 2 din Statele Unite, unde putem identifica problema la diplomaţia activă sau la eforturile internaţionale sau ambele au nevoie de un numitor comun la Moscova?…

Ion Petrescu: Eu cred că trebuie să fim realişti, în sensul că şansa restabilirii păcii în Ucraina, restabilirii în sensul revenirii la situaţia dinainte de agresiunea mârşavă, cinică, fascistă a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, şansa deci o constituie imprevizibilitatea preşedintelui Trump.
Trump, cum foarte bine zicea vicepreşedintele Vance, mai are câţiva aşi în mânecă cu care poate influenţa deciziile lui Putin. Putin a încercat în Alaska să propună omologului său american ca Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă să treacă la afaceri comune legate de zăcămintele de petrol. Sigur că a strânit interesul, dar nu s-a luat nicio decizie în favoarea dorinţei Kremlinului în această privinţă. Se înmulţesc semnalele prin care se pare că Moscova a deschis uşa spre o relansare a legăturilor economice astfel încât populaţia Federaţiei Ruse să simtă beneficiile unei viitoare păci, în sensul alocării substanţiale de fonduri pentru ridicarea nivelului de trai. Să nu uităm că la ora actuală Federaţia Rusă alocă aproximativ 480 de miliarde de dolari, deci mai mult decât ţările europene la un loc, pentru întărirea forţelor armate ruse. Deci pentru întărirea planului de continuare a ofensivei, de cucerire a Europei Democrate şi concomitent de restabilire a teritoriului ex-sovietic în graniţele actualei Federaţii Ruse.
Da, vă rog…

Radu Dobrițoiu: Domnule colonel Ion Petrescu, este Donald Trump cel aflat sub presiune, dar pare să fie prins într-o Maskirovka, într-un joc specific FSB-ului, gândindu-ne şi la partenerul de la Kremlin, fost ofiţer KGB?

Ion Petrescu: Da, este interesantă ipoteza dumneavoastră, numai că, totuşi reamintim celor interesaţi de subiect, că şi serviciile secrete americane au performanţe mai puţin cunoscute opiniei publice româneşti, dar în care s-au dovedit nu numai la înălţimea, ci chiar au depăşit, din punct de vedere profesional, evoluţia foştilor parteneri de dialog ex-sovietici deveniţi apoi ruşi. Putin îşi încearcă şi joacă cartea, numai că, de data aceasta, prin declaraţiile făcute chiar în ultimele 48 de ore, de către preşedintele Trump, este clar că Ucraina va rămâne independentă, că nu se va schimba guvernul de la Kiev, că întărirea forţelor armate ucrainene cu armamentul ucrainean cumpărat de NATO, rămâne o realitate stabilită de comun acord în cadrul întâlnirii pe care Trump a organizat-o şi e meritul lui, cu o serie de preşedinţi, şefi de state din Europa, dar şi cu secretarul general NATO şi cu doamna Ursula von der Leyen.
Imprevizibilitatea lui Trump, practic constituie acea injecţie cu sânge proaspăt pentru speranţele ucrainenilor. De fapt şi în mesajul legat de Ziua independenţei Ucrainei, cuvintele lui Trump au fost bine alese în sensul sprijinirii dorinţei fireşti a naţiunii ucrainene, de a rămâne separată, de a rămâne liberă şi deloc supusă Moscovei.

Radu Dobrițoiu: Aproximativ 1000 de ruşi mor zilnic în asalturile de pe frontul din Ucraina, a declarat chiar preşedintele Donald Trump. Tot liderul de la Casa Albă a numit războiul din Ucraina un conflict al orgoliilor. Bineînţeles că Volodimir Zelensko şi Vladimir Putin nu se plac, dar domnule colonel Ion Petrescu, parafrazându-l pe preşedintele Donald Trump, al cui orgoliu se opune mai mult păcii?

Ion Petrescu:
Este evident orgoliul imperialist al preşedintului Putin, care era în misiune în fosta Republică Democrată Germană când a văzut prăbuşirea tuturor elementelor de putere ale fostei Uniuni Sovietice şi şi-a exprimat convingerea ulterior, reiterată şi ca şef de stat, că a fost o mare tragedie dispariţia Uniunii Sovietice. Problema este la Moscova, unde mentalitatea imperială, dorinţa de a domina cu orice preţ în virtutea obiceiurilor acumulate în epoca stalinistă, această dorinţă lui Putin e mai mare decât realitatea care îl determină să se trezească la realitate.
Trump este într-adevăr mai inteligent şi este un om care are la negocieri, a avut şi foloseşte în continuare ca armă de presiune, arma economică, care – trebuie să-i dăm dreptate- are mai mare eficienţă, pentru că şi acceptarea de către Vladimir Putin, a convorbilor din Alaska, a fost tot sub presiunea unui termen dat de preşedintele Trump şi alternativa pentru Putin era să se trezească cu noi sancţiuni mult mai dure şi cu efecte imediate în viaţa de zi cu zi a cetăţenului rus, ceea ce ar fi generat reacţii greu previzibile de către FSB, Serviciul de Securitate şi de Informaţii al statului federal.

Rusia se află în pragul unei schimbări. Vom vedea cât de repede va fi. Să nu uităm că deja la Moscova, în presa care este lăsată să zburde în favoarea dictatorului, a fost inserată deja afirmaţia că s-ar putea să fie ultima iarnă a lui Putin la Kremlin. Nu s-au dat detalii, dar un asemenea mesaj este cel puţin unul care confirmă dorinţa lui Putin de a avea un succesor, probabil desemnat mai devreme decât evenimentele o vor cere, în această toamnă şi/sau în această iarnă.

Radu Dobrițoiu:
Timpul trece, vieţile se pierd. Domnule colonel Ion Petrescu, este Rusia interesată să amâne pacea, să tragă de timp?

Ion Petrescu: Acum trebuie să fim realişti aici în România. Noi suntem oameni care dorim să fim bine documentaţi, dar cum zicea Cristian Diaconescu, care acum activează la Cotroceni, să nu ne luăm după fentă.

Deci să fim atenţi că în spatele unei declaraţii la nivel înalt la Moscova, a unei intenţii de abordare pe plan geopolitic, a partenerilor de dialog ai Federaţiei Ruse, totdeauna se ascunde şi ceea ce nu se vede fiind în spatele cortinei, în spatele uşilor capitonate.
Rusia își joacă în continuare cartea, a pierdut meciul cu Statele Unite, pentru că Trump a ştiut să joace inteligent din perspectiva lucrurilor discutate faţă în faţă, nu cu presa, nu în prezenţa presei, pentru că aici trebuie să facem distincţia. Spre deosebire de Putin, care aţi văzut comedia, că ducea mâna la o ureche, că n-a auzit întrebarea jurnalistului care îl întreba dacă mai are de gând să bombardeze Ucraina.

Radu Dobrițoiu: Şi să omoare civili.

Ion Petrescu: Da. Trump n-a jucat aşa.
Trump a preferat să-l invite, e adevărat în mod surprizător, şi Putin a fost luat pe nepregătite să urce în aceeaşi maşină şi acele minute dintre Putin şi Trump la care nu ştim cine a asistat în afară de tradiţionalele microfoane de interceptare şi înregistrare din maşină, probabil că a mai asistat vreun interpret sau dialogul a avut loc tot în limba engleză, cum s-a observat că s-a purtat şi pe covorul roşu atunci când s-au întâlnit, pentru că Putin şi-a făcut lecţiile şi s-a pregătit serios pentru această întrevedere. Tactica lui Putin a fost să-l surprindă permanent pe Trump.

Numai că adevărul este, dincolo de cei care spun că Trump a pierdut dialogul cu Putin, adevărul este că l-a pus în situaţii de perspectivă economică sumbră, care cu siguranţă nu i-au convenit preşedintului rus. Zâmbea, dar nu era zâmbetul lui. Zâmbea din maşină pentru că îşi dădea seama că este între ciocan şi nicovală, adică între o afirmaţie, o intenţie a preşedintului Trump şi realitatea imediată şi depindea de el ca preşedinte să accepte sau să nu accepte un mod de a fi.

Radu Dobrițoiu: Cu gândul la o posibilă pace pentru Ucraina, domnule colonel Ion Petrescu, îl citez pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron: ”Căpcăunul de la uşa noastră” se va opri în pragul uşii, al Flancului de Est al NATO?

Ion Petrescu: Dvs sunteţi un ziarist umblat prin lume, inteligent, bine informat şi ştiţi că la această întrebare evident retorică răspunsul firesc este “nu”.
Tocmai pentru că există un asemenea pericol, există ţări europene care şi-au asumat intenţia de a trimite trupe dispuse nu pe front, ci în mari oraşe ucrainene care prin prezenţa lor acolo să descurajeze o viitoare nouă tentativă a Federaţiei Ruse de a-şi continua ofensiva pe teritoriul ucrainean.
Pentru că este clar, după ce va obţine pacea, Federaţia Rusă va găsi un alt pretext ca să continue să mai obţină porţiuni din Ucraina, chiar dacă acum, prin declaraţiile la nivel înalt, cum a fost a lui Lavrov, chipurile n-ar fi dorit extinderi teritoriale, doar apărarea cetăţenilor vorbitori de limbă rusă.
Nici vorbă, acesta a fost un pretext.
Radu Dobrițoiu: Domnule colonel Ion Petrescu, vă mulţumesc pentru acest interviu.
Ion Petrescu: Mulţumesc frumos pentru invitaţie!

Transcriere RADOR RADIO ROMÂNIA

PSIHOZA STĂRII DE RĂZBOI

📺CULT.MIL. / Ediția a 14-a a avut ca temă PSIHOZA STĂRII DE RĂZBOI
Invitatul ediției este colonelul, în retragere,
🤴MARIAN DULĂ, autorul volumului inedit “Câmpina și câmpinenii în război”(1941-1945). Compatriotul Dulă este născut la 2 ianuarie 195O, la Roșiorii de Vede, tatăl Ioan fiind librar, iar mama, Maria, casieră.
A comandat succesiv: pluton, companie, batalion, regiment mecanizat..
Distincții românești: Ordinul Meritul Militar, clasa I, II și III, Emblema de onoare a Armatei României, Emblema „Rezerva Armatei României”, Emblema de merit „Partener pentru apărare”.
Distincția internațională: „Crucea Europeană” a Confederației Europene a Veteranilor de Război, 2019.
Dialogul poate fi vizionat aici: 0

Paradoxuri

Percepție

Cu trei decenii în urmă…

PARIUL VIITORULUI

CRONICA NATO din nr. 176 al revistei
NEWSWEEK.RO:
________________________________________

PARIUL VIITORULUI

Întâlnirea preconizată în Alaska, dintre președintele american, Donald Trump și omologul rus, Vladimir Putin reprezintă un reper de evaluare obiectivă a modului în care comunitatea democratică mondială poate menține un minim dialog cu dictatura condusă de la Kremlin. Toleranța reciprocă, în limite acceptabile de ambele părți fiind soluția impusă de tragediile produse în ultimii ani, pe teritoriul ucrainean, căruia Moscova îi contestă dreptul la suveranitate națională și integritate teritorială.
Până acum, în economia deceniilor trecute de la ultima conflagrație mondială, aliații, cu sprijinul determinant al Statelor Unite ale Americii, organizau periodic exerciții militare comune marcate de sintagma show of force/ demonstrație de forță. Inițial, presa rusă le amplifica ipoteticele implicații ulterioare, pentru a menține opinia publică din Federația Rusă într-o stare de alertă. O isterie mediatică pur propagandistică, care nu folosea nici măcar inițiatorilor săi.

De data asta, pentru dialogul din Alaska, cu Putin, Trump a mizat pe capacitatea sa de a fi one man show, la unele evenimente publice. Greu de spus dacă evoluția sa îl va propulsa în fruntea listei candidaților la Premiul Nobel pentru Pace.
Până în 2024, Premiul pentru Pace a fost acordat la 111 persoane și 28 de organizații. Nouăsprezece femei au câștigat, mai multe decât orice alt Premiu Nobel. Doar două laureate au câștigat mai multe Premii pentru Pace: Comitetul Internațional al Crucii Roșii a câștigat de trei ori (1917, 1944 și 1963), iar Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați a câștigat de două ori (1954 și 1981).
Au fost 19 ani în care Premiul pentru Pace nu a fost acordat.

CÂNTECUL DE LEBĂDĂ A LUI PUTIN?

Președintele rus Vladimir Putin nu numai că nu poate aspira la un asemenea premiu, mai ales că a excelat în amenințarea succesivă, cu forța militară, a unor foste state sovietice, dar nici nu își poate îngădui luxul să îi creeze dificultăți omologului american, pentru ca acesta să nu primească Premiul Nobel pentru Pace.
Chiar dacă nu recunoaște public șansa pe care i-o oferă Trump, de a depăși condiția ingrată – aceea de a fi perceput ca un paria internațional, Putin știe că și răbdarea superputerii nucleare SUA are limite rezonabile, asumate public, inclusiv de personalități incontestabile, precum Marco Antonio Rubio, politician, avocat și diplomat american, care ocupă din 2025 funcția de al 72-lea secretar de stat al Statelor Unite.
Evident că nu confruntarea militară poate reda lumii echilibrul geopolitic, momentan și doar aparent pierdut.
Dar la fel de clar este că recursul la maniera diplomatică de a calma tensiunile existente în relația deja dificilă dintre Kiev și Moscova a fost și este subminat de orgolii învechite, din unele metropole europene, stilul ofensiv al președintelui Trump surprinzând, de o manieră constructivă, axată pe un dialog primordial cerebral, atât diplomațiile de pe bătrânul nostru continent, cât și pe aceea promovată, cu încăpățânare, de Moscova.
Place – sau probabil nu – vicepreședintelui J. D. Vance – care a împlinit 41 de ani, pe 2 august – ce reamintea aliaților europeni că ei au alimentat criza din Ucraina, nu statele europene au cerut aplicarea articolului 5 din NATO, prima oară, ci SUA, după prăbușirea turnurilor gemene, din New York, pe 11 septembrie 2005.
Atunci trupe europene au fost dislocate în Afganistan, pentru a anihila structurile teroriste islamice refugiate acolo.
Acum interlocutorii ruși au respins ideea prezenței unor trupe europene de restabilire a păcii în Ucraina. Dar nu au nicio capacitate de a anihila măsurile economice preconizate de Trump, pentru a pune presiune pe administrația prezidențială a președintelui Putin. Vladimir Vladimirovici Putin fiind el însuși conștient că, în anumite condiții defavorabile lui, s-ar putea ca iarna anului 2025 să fie ultima pe care o trăiește la Kremlin. O informație pe care și presa rusă loialistă dictatorului rus, nu a mai ascuns-o opiniei publice din Federația Rusă.

SOARTA PREȘEDINTELUI ZELENSKI

Volodimir Oleksandrovici Zelenski (născut pe 25 ianuarie 1978) este politicianul ucrainean / fost artist, care a ocupat funcția de al șaselea și actualul președinte al Ucrainei din 2019. A preluat funcția la cinci ani după începerea războiului ruso-ucrainean, odată cu anexarea Crimeii de către Rusia și invadarea Donbasului și a continuat să își servească țara în timpul invaziei ruse la scară largă a Ucrainei, care este în desfășurare din februarie 2022.
Contestat de Putin, deoarece, din cauza legii marțiale, nu a mai organizat noi alegeri prezidențiale, în condițiile în care mandatul său inițial, practic s-a încheiat, dar și vizat de câteva tentative rusești de lichidare fizică a sa, Zelenski a avut înțelepciunea să promoveze, pe plan intern, pragmatismul conducerii colective, iar pe plan extern să se ducă personal la cei care aveau serioase semne de întrebare privind intențiile geopolitice ale actualei echipe de conducere de la Kiev.
Pe plan militar nu a ezitat să îl trimită pe fostul șef al armatei, generalul Valerii Fedorovych Zaluzhnyi, ca Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Regatul Unit.
în locul său l-a promovat, conform cutumei militare, pe generalul Oleksandr Stanislavovici Sirskii, care a împlinit 60 de ani, pe 26 iulie. Acesta, având gradul de general cu patru stele, a ocupat funcția de comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei din 8 februarie 2024. Anterior, a fost comandantul Forțelor Terestre Ucrainene din 2019 până în 2024 și comandantul Operațiunii Forțelor Comune, din mai până în august 2019.
În timpul invaziei rusești a Ucrainei, Sirskii a comandat apărarea Kievului. În septembrie 2022, a comandat contraofensiva de la Harkov. Apoi a condus apărarea Bakhmutului până în 2023.
Zelenski l-a apreciat pe generalul Sirskii pentru tactul său, în dialogul cu președintele statalității ucrainene. În toate armatele lumii, cei care se enervează și iau decizii pripite, pe termen lung pierd confruntarea cu realitățile lumii unde trăiesc, așa cum s-a întâmplat în cazul generalului Valerii Fedorovych Zaluzhnyi. Dar viața merge mai departe…
În stilul său aparte, Zelenski rămâne în istoria postbelică a Ucrainei ca euroatlanticul convins că libertatea, independența și integritatea teritorială a țării sale, nu sunt negociabile, iar obiectivul intrării în NATO nu poate fi abandonat. Cu niciun preț – nici acum, nici în viitor.
Iată un motiv în plus, pentru structurile abilitate ale statului român, de a reacționa conform legilor în vigoare, contra acelor cetățeni care propagă interesele rusești în România: Ucraina să facă cedări teritoriale Rusiei, România să iasă din NATO și din UE.

PRIPEALA UNOR DÂMBOVIȚENI

În absența unor fluxuri informaționale constante, obiective, despre prioritățile administrației prezidențiale din România și/sau a Ministerului de Externe, apar tot felul de interpretări deloc realiste, în presa ce se revendică a fi – vorba vine – de calitate, pe malurile Dâmboviței. Lectura lor atentă devoalează un orizont interpretativ limitat, apetitul pentru speculații gratuite, informarea după ureche, lipsa exercițiului democratic, de a cere, în scris sau telefonic, lămuriri limpezi de la instituțiile titulare de date oficiale clare, lipsite de orice echivoc.
De aici și succesul momentan al putiniștilor mioritici, experți în decredibilizarea constantă a instituțiilor fundamentale ale statului român.
Pariul viitorului, pentru Ucraina, este supraviețuirea națiunii sale, libere și independente. Pariul viitorului, pentru România, este consolidarea, fără ezitare, a statalității sale, de țară membră a UE și mai ales a NATO. Aici fiind deschisă o bătălie imagologică în care adversarii lucidității naționale deja se dau în stambă. Iar cetățenii lucizi, în funcții publice, încă îi mai tolerează, spre stupoarea românilor echilibrați.

RÂNDURI INSERATE ȘI ÎN EDIȚIA PRINT.