UN OM BUN, PRINTRE ÎNSTELAȚII ROMÂNI!

La Ialta, după WW2, Churchill i-ar fi cerut lui Stalin ca, în negocierile de pace, să fie implicat şi Papa (Pius al XII, atunci).
Iar Stalin, care începuse o opresiune cumplită asupra creştinilor, ar fi întrebat, în bătaie de joc: „Câte divizii are Papa?“
Nu ştim dacă a spus aşa, nu avem dovezi că a spus aşa, dar putem să ne imaginăm.
Câte divizii are Papa – scria Iulian Anghel în ZIARUL FINANCIAR –
s-a văzut în pontificatul lui Ioan Paul al II-lea care a ajutat enorm, prin predicile sale, la căderea comunismului.
Papa Francisc a încercat să-l convingă pe Putin să oprească războiul din Ucraina.
Nu a reuşit pentru că Vladimir Putin, asemenea lui Stalin, este ateu, în ciuda a ce spune şi a prieteniei sale cu patriarhul Moscovei.
„Câte divizii are Papa“ s-a văzut la vizita lui Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, în 1999. Cu toţii am primit liber, în acea zi, ca să-l putem vedea, pentru doua minute, trecând în „papamobil“. Zeci de mii de oameni au aşteptat ore în şir pe bulevardul Magheru ca sa-l vadă. Şi nu erau catolici…
zz31

„Câți militari – în termen, pe vremuri, în rezervă sau în retragere azi – au în memorie cuvinte memorabile ale inconfundabilului general Ilie Marin?“ Un înțelept printre militari, un militar printre cărturari. O pildă pentru urmași.
Despre un luminat camarad, la împlinirea vârstei de 79 de ani, nu pot avea decât cuvinte pe măsura modestiei sale inegalabile.
UN OM BUN, PRINTRE ÎNSTELAȚII ROMÂNI!
🤴👏

Dur, dar drept

🤴🤴🤴🤴 Reamintesc celor interesați de devenirea postdecembristă a Armatei României, că pe 30 decembrie, abia trecut, generalul EUGEN BĂDĂLAN a împlinit frumoasa vârstă de 74 de ani. El rămâne în memoria celor care l-au prețuit drept ultimul șef puternic al organismului militar autohton.

zz30

Dur, dar drept.

CRONICA NATO

A apărut la chioșcurile de presă și nr. 180 al revistei NEWSWEEK.ROMÂNIA, care include și Cronica NATO /

https://newsweek.ro/opinii/operatiunea-plan-germania

zz28

13.35

📻La sugestia jurnalistului Sorin Bejan
voi comenta azi, la postul public de radio,
în jurul orei 13.35, ultimele evoluții vizând
viitorul 🇺🇦 statului vecin ucrainean. 🎙️

🇺🇦NO COMMENT

zz26

📺 La B1TV, cu Răzvan Munteanu și invitații săi

IDEO, DE LA MINUTUL 1.04.55:
https://www.b1tv.ro/inregistrari/check-media

zz25

~