Tricolorul

GEORGE COȘBUC:

Tricolorul

TRICOLORUL

Albastru, române, ți-e steagul,

Dar știi tu de ce? Să te-nvăț.

Albastru-nsemnează ciocoii,

Și tot ce-ți aduni tu cu boii

Din mila căldurii și-a ploii

Al lor e, și-acum și de-a pururi,

Și-al tău, cerșetorule,-un băț.

Dar rabdă, c-o fac din iubire:

Să tem că te duce-n pierire

Belșugul prin trai cu răsfăț.

Și galben, române, ți-e steagul.

Iar galbenul spune de voi,

De cei de la pluguri, țăranii,

Voi galbeni de foame sărmanii,

De boale purtate cu anii

La scară, și dracul vă ducă!

Stăpânii au scumpe nevoi:

«Va banque» și dineuri și păsuri

Și-amante cu cai și mătăsuri,

Și toată nădejdea-i la voi!

Și roșu, române, ți-e steagul.

Și-un geniu e tâlcul, s-o știi.

Al neamului geniu, vezi-bine:

E roșu de-o tristă rușine,

Că vremea-ndreptării nu vine,

Că tot mai cu multe mânii

Ne-ajunge voitul dezastru;

Abisu-ntre galben și-albastru

Satano, de unde ne vii?

(Fire de Tort, 1896)

172

172

La 172 de ani distanță, de la declararea oficială a Tricolorului ca drapel naţional este suficient să menționez că într-o situație de nedorită criză, într-un caz de agresiune armată împotriva României, nu actualul ministru al apărării, chiar dacă este general în rezervă și nici prezentul șef al Statului Major General al Apărării vor fi în fruntea Marelui Cartier General, ci un general mai experimentat și mai dur.
România nu este totuși un sat fără câini…

172 ans plus tard, depuis la déclaration officielle du drapeau tricolore en tant que drapeau national, il suffit de mentionner qu’en situation de crise indésirable, en cas d’agression armée contre la Roumanie, pas l’actuel ministre de la Défense, même s’il est général en réserve et ni
l’actuel chef d’état-major de la défense sera à la tête du quartier général, mais un général plus expérimenté et plus rugueux.
Cependant, la Roumanie n’est pas un village sans chiens …

172 years later, since the official declaration of the Tricolor as a national flag, it is enough to mention that in a situation of undesirable crisis, in a case of armed aggression against Romania, not the current Minister of Defense, even if he is a general in reserve and neither the present Chief of the General Staff of the Defense will be at the head of the General Headquarters, but a more experienced general and
more rough.
However, Romania is not a village without dogs …

ZIUA GRĂNICERILOR

În România ce a apus în decembrie 1989, în fiecare an, la 25 iunie, se marca Ziua Grănicerilor. Arma grăniceri era una extrem de dificilă. Profesioniștii care evoluau în acest areal militar aveau parte de o formare aparte, o instruire dură, care punea accent pe pregătirea fizică și transforma o diversitate de adolescenți, unii veniți din liceul militar, alții din licee civile, în bărbați puternici, obișnuiți să acționeze singuri, ziua și noaptea, în condiții extreme de starea vremii, la marginile de țară marcate de bornele de frontieră.

GRĂNICERI

În România schimbată la față, după 22.12.1989, arma grăniceri a fost desființată și înlocuită cu poliția de frontieră. Apoi au apărut valuri de articole, în presa dornică de dezvăluiri șocante, despre o serie de întâmplări de la graniță, mai ales la cea de Vest, pe unde au trecut, spre lumea liberă, conaționali sătui de un regim ce invoca viitorul, dar era clar încremenit într-un prezent tot mai perisabil.

Dar istoria nefardată, reală, a armei grăniceri nu este nici cea din tomurile seci, deja publicate, axate pe evocări bune doar în veacul trecut, nici cea încriminată de articole scrise cu premeditare, de terți care confundă viața reală cu pagini preluate din dosarele securității, de ieri și de azi, despre acei ani tulburi.

Eram ofițer-elev în Academia Militară, când la o oră de instrucție tactică pe hartă, un lector tânăr, surâzător, m-a întrebat, de față cu toți colegii, dacă se mai trece frontiera pe la Turnu Severin. Cu o franchețe la care nu renunț am răspuns:”- Se mai trece…”. “- Cum?”. “- Uneori și prin recursul la înot…” Au trecut câteva zile și ni s-a spus că lectorul s-a dus să pescuiască la Dunăre și apoi a trecut Dunărea în Iugoslavia. Au urmat întrebări ale unora, cu ochi albaștri, de ce i-am sugerat…calea. Asta ca și cum orice copil putea trece înot Dunărea, învolburată, cu multe capcane pentru cei deloc stăpâni pe propriul corp.

Dincolo de aceste judecăți lipsite de valoare, care au făcut parte din penumbrele unui sistem social marcat tot mai mult de dictatură, Grănicerii – mă refer la ofițerii și subofițerii câți mai sunt în viață, ce au încadrat cele șase brigăzi, Giurgiu, Turnu Severin, Timișoara, Oradea, Iași și Constanța, fiecare cu un efectiv în jur de 3.000 / 3.500 militari – rămân martori ignorați ale celor petrecute în Decembrie 1989.

Colegii mei de promoție știu ce a fost la granița româno-sovietică, dar și la frontiera româno-maghiară, în acel decembrie voit sângeros, în metropole importante ale Europei. Mai toți au fost sfătuiți să tacă. Unii au și fost mutați din unități din Est în Vest. Și astfel, prin recursul la Omertà a fost stopată reconstituirea istoriei adevărate a loviturii de stat, din urmă cu trei decenii.

Când și când, Grănicerii se mai sună, între ei și află, la telefon, cine a mai murit, cine s-a mutat de la oraș la sat și cine a devenit bunic.

Grănicerii, ca profesioniști ai armelor, nu s-au lăsat niciodată păcăliți de propaganda oficială, de lideri de carton, de discursurile pentru ochii și urechile stăpânirii acelei epoci.

Și nici azi nu dau doi bani pe cei îmbătați de puterea trecătoare din vara anului 2020.

Pentru faptul că au purtat, scrâșnind din dinți, pe ger și ploaie, pe epoleți, ca semn de armă, harta României, merită recunoașterea unui fapt. Peste ei nu se putea trece. Și asta respectau omologii sovietici, maghiari, iugoslavi și bulgari.

Grănicerii au dus o viață extrem de dură, dar ca armă, în cadrul Forțelor Armate Române, nu au trădat niciodată România. Nici în august 1968, nici în decembrie 1989.

Conduita lor generală a rămas, pentru cei lucizi și bine informați de azi, o pildă.

Restul ține de ceața, bine manipulată, de scribii ultimelor trei decenii, fătuci și condeieri a căror orizont cultural se reduce, probabil, la lectura romanului Groapa, a lui Eugen Barbu.

Din fericire, istoria adevărată nu va fi rescrisă de unii jurnaliști de azi, ci de semeni din generația următoare, capabili să aleagă grâul de neghină.

La mulți ani tuturor celor care au purtat, cu demnitate, la reverele hainei militare, petlițele de un verde luminos.

GR
gr2

REMEMBER “Ferice de națiunile care au avut parte de Oameni de Stat, de Oameni Politici capabili să impulsioneze și să direcționeze energiile spre bine și împlinire.”

GOREA

CITIȚI MAI MULT AICI.

Ce mai face nr.2, la sediul NATO

VIDEO Adi Cristi redivivus

~