În România ce a apus în decembrie 1989, în fiecare an, la 25 iunie, se marca Ziua Grănicerilor. Arma grăniceri era una extrem de dificilă. Profesioniștii care evoluau în acest areal militar aveau parte de o formare aparte, o instruire dură, care punea accent pe pregătirea fizică și transforma o diversitate de adolescenți, unii veniți din liceul militar, alții din licee civile, în bărbați puternici, obișnuiți să acționeze singuri, ziua și noaptea, în condiții extreme de starea vremii, la marginile de țară marcate de bornele de frontieră.
În România schimbată la față, după 22.12.1989, arma grăniceri a fost desființată și înlocuită cu poliția de frontieră. Apoi au apărut valuri de articole, în presa dornică de dezvăluiri șocante, despre o serie de întâmplări de la graniță, mai ales la cea de Vest, pe unde au trecut, spre lumea liberă, conaționali sătui de un regim ce invoca viitorul, dar era clar încremenit într-un prezent tot mai perisabil.
Dar istoria nefardată, reală, a armei grăniceri nu este nici cea din tomurile seci, deja publicate, axate pe evocări bune doar în veacul trecut, nici cea încriminată de articole scrise cu premeditare, de terți care confundă viața reală cu pagini preluate din dosarele securității, de ieri și de azi, despre acei ani tulburi.
Eram ofițer-elev în Academia Militară, când la o oră de instrucție tactică pe hartă, un lector tânăr, surâzător, m-a întrebat, de față cu toți colegii, dacă se mai trece frontiera pe la Turnu Severin. Cu o franchețe la care nu renunț am răspuns:”- Se mai trece…”. “- Cum?”. “- Uneori și prin recursul la înot…” Au trecut câteva zile și ni s-a spus că lectorul s-a dus să pescuiască la Dunăre și apoi a trecut Dunărea în Iugoslavia. Au urmat întrebări ale unora, cu ochi albaștri, de ce i-am sugerat…calea. Asta ca și cum orice copil putea trece înot Dunărea, învolburată, cu multe capcane pentru cei deloc stăpâni pe propriul corp.
Dincolo de aceste judecăți lipsite de valoare, care au făcut parte din penumbrele unui sistem social marcat tot mai mult de dictatură, Grănicerii – mă refer la ofițerii și subofițerii câți mai sunt în viață, ce au încadrat cele șase brigăzi, Giurgiu, Turnu Severin, Timișoara, Oradea, Iași și Constanța, fiecare cu un efectiv în jur de 3.000 / 3.500 militari – rămân martori ignorați ale celor petrecute în Decembrie 1989.
Colegii mei de promoție știu ce a fost la granița româno-sovietică, dar și la frontiera româno-maghiară, în acel decembrie voit sângeros, în metropole importante ale Europei. Mai toți au fost sfătuiți să tacă. Unii au și fost mutați din unități din Est în Vest. Și astfel, prin recursul la Omertà a fost stopată reconstituirea istoriei adevărate a loviturii de stat, din urmă cu trei decenii.
Când și când, Grănicerii se mai sună, între ei și află, la telefon, cine a mai murit, cine s-a mutat de la oraș la sat și cine a devenit bunic.
Grănicerii, ca profesioniști ai armelor, nu s-au lăsat niciodată păcăliți de propaganda oficială, de lideri de carton, de discursurile pentru ochii și urechile stăpânirii acelei epoci.
Și nici azi nu dau doi bani pe cei îmbătați de puterea trecătoare din vara anului 2020.
Pentru faptul că au purtat, scrâșnind din dinți, pe ger și ploaie, pe epoleți, ca semn de armă, harta României, merită recunoașterea unui fapt. Peste ei nu se putea trece. Și asta respectau omologii sovietici, maghiari, iugoslavi și bulgari.
Grănicerii au dus o viață extrem de dură, dar ca armă, în cadrul Forțelor Armate Române, nu au trădat niciodată România. Nici în august 1968, nici în decembrie 1989.
Conduita lor generală a rămas, pentru cei lucizi și bine informați de azi, o pildă.
Restul ține de ceața, bine manipulată, de scribii ultimelor trei decenii, fătuci și condeieri a căror orizont cultural se reduce, probabil, la lectura romanului Groapa, a lui Eugen Barbu.
Din fericire, istoria adevărată nu va fi rescrisă de unii jurnaliști de azi, ci de semeni din generația următoare, capabili să aleagă grâul de neghină.
La mulți ani tuturor celor care au purtat, cu demnitate, la reverele hainei militare, petlițele de un verde luminos.
Interesul general | Ion Petrescu | 
June 26, 2020 07.30 | 
Comments Off on Tricolorul 
Subscribe
