@ Săptămâna trecută, oficialii din Franța, Marea Britanie și aproape două duzini de națiuni africane au dezavuat acțiuni sau declarații ale guvernului chinez.
@ A se observa că pe micul ecran sunt indicate doar numărul de infectați și cel al decedaților
Și totuși, dacă toți oficialii își asumă public Lumina Învierii,
din rațiuni mai mult sau mai puțin electorale,
atunci să aibă curajul să precizeze tot public,
cei cu atribuții în domeniul sănătății,
câți dintre decedații anunțați până acum,
din cauza Coronavirusului, aveau și alte boli,
în faze terminale, câți dintre cei ce nu aveau alte boli
au trecut Styx-ul datorită slăbirii imunității proprii
din cauze cunoscute, dar trecute sub tăcere.
Altfel, mai devreme sau mai tâziu, operațiunea de manipulare premeditată a opiniei publice va fi devoalată.
Nu de alta, dar numai în România sunt consemnate pe ecran persoanele în carantină și cele în izolare la domiciliu,
cu cifre exponențial crescute față de cele ale ființelor infectate cu coronavirus.
Minciuna are picioare scurte…
Am primit de la conaționalul Mircea Chelaru
misiva de mai jos, de interes public:
Tuturor Drept-Credincioșilor Creștini
și slujitori ai Neamului și Patriei Române.
Împlinesc prin aceste cuvinte, porunca sufletului meu de a vă împărtăși câteva gânduri în prag de Sărbătoare Pascală.
Vremuri vitrege, vremuri tulburate de reaua credință, vremuri de trăire în spaimele noastre mai vechi sau mai noi. Vemuri de grele întrebări și răspunsuri răvășite…
Dar toate se spulberă ca pâcla vânătă la adierea Zefirului Credinței și a Iubirii de Oameni. Mai nou, ni s-a administrat termenul de conduită numit ”distanțare social,” ca o marotă a protecției personale. Greșit. Distanțarea cu pricina este doar fizică și a făcut să descoperim cât de mult avem nevoie unul de celălalt. Oameni buni, am fost atâta timp LA UN LOC, în toate ipostazele vieții noastre zilnice, dar am uitat să fim ÎMPREUNĂ. Eram demult distanțați social, fizic și afectiv, pentru că uitasem de natura noastră umană. Eram demult niște Însingurați. Am devenit, prin uitare de sine, niște mașinării cu un anume cod numeric personal. Uitasem pentru ce am venit pe acest pământ. Uitasem de jertfa Lui care este poruncă a Iubirii de Oameni.
Pe Cruce IIsus nu și-a dat Duhul, cum se obișnuiește a se spune de către unii. Duhul Dumnezeiesc al Iubirii s-a înălțat de pe Cruce, în timp ce Trupul a fost coborât de pe Cruce! Apoi, a Treia Zi după scripturi, IIsus a înviat doar ODATĂ! Doar ATUNCI! Pentru a ne arăta pentru TOTDEAUNA cum putem fi Veșnic ÎMPREUNĂ, doar prin EL. Așadar, Dumnezeu-Fiul cel răstignit nu a putut fi ucis! El, IIisus doar s-a desprins de trup pentru ca mai apoi să se reîntrupeze spre mântuirea celora care și-au pierdut ÎnDumnezeirea. Azi celebrăm ÎNVIEREA LUI DE ATUNCI! Și prin El, renașterea noastră ciclică, de AZI.
Să ne căutăm unii pe alții în memoria afectivă și să facem cântare de Înviere! Să fim DEODATĂ UN SUFLET ȘI O TRĂIRE! În clipa mărturisirii, să ieșim cu toții, acolo unde suntem, la poartă, la ferestră, în balcon sau unde ne apucă soarta, și să cântăm: ”CRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI, CU MOARTEA PRE MOARTE CĂLCÂND , ȘI CELOR DIN PĂMÂNTURI VIAȚĂ DĂRUINDU-LE”. Căci unora dintre martirii noștri li s-au luat până și dreptul la mormânt. Să fim astfel, fie și pentru o Clipă, URIAȘA CATEDRALĂ A SUFLETULUI NEAMULUI ROMÂNESC! Și atunci vom fi iarăși ÎMPREUNĂ, netemători de moarte, izbânditori de VIAȚĂ PRE VIAȚĂ PĂȘIND!
Fiți binecuvântați prin propria voastră Credință și Gândul cel Vrednic de Lauda lui Dumnezeu să vă facă fericiți.
Cristos a Înviat!
General(r.) prof.dr. Chelaru Mircea
Curtea de Argeș, 18 aprilie 2020, în Noaptea de Înviere