Carevasăzică…
CHIRIAC (înaintează): Ei! De ieri seara până acu cum ai petrecut? Ți-e mai bine așa?
VETA (scoborând un pas spre a se depărta de el): Da.
CHIRIAC: Îți pare bine de ce-ai făcut?
VETA: Nu mă știu să fi făcut nimic; dar nu-mi pare rău că s-a-ntâmplat așa.
CHIRIAC (mai apropiindu-se): Mâine seară te uiți iar la… campania pentru Cotroceni? De ce te-ai dus la Biblioteca Centrală Universitară?…
VETA: M-am dus numai de gura sorii-mii Ziții. Era lume multă, de n-aveam unde sta; studenți de la SNSPA; juca comedii pe scenă, cu mulți bărbați ce se credeau impozanți; n-am auzit nimic, n-am văzut nimic. Toată seara în vuietul sălii cândva cu suită regală m-am gândit numai la tine, cu inimioara ta aparte; parcă dormeam și visam ceva albastru, pe fond roșu… Știam eu că o să mi se întâmple mie un necaz mare; mi se făcuse semn: răsturnasem de dimineață computerul cu ultimul sondaj de opinie.. Încă dumnealui, dacă m-a văzut că mă speriu, zice: “Ei ce e dacă s-a răsturnat! Nu mai crede în prostii de-alea. Ce! Ce-o să ni se-ntâmple? Să-mi arză pensia? Arză sănătoasă! Nu m-a făcut ea pe mine! Este asiguripsită… Atâta pagubă!…” Răsturnasem calculatorul; pe urmă ochiul ăl drept, liberal carevasăzică, mi se bătea într-una de vreo trei zile. Pe tine te lăsasem acasă ștergându-ți pușca de rezervist dus pe gânduri: știi că ruginiseră cuvintele unor epoci trecute înăuntru și te apucaseși să le scoți la iveală. Nu puteam să-mi iau gândul de la pușca pe care nu o aveau pădurarii și de aceea crestele munților noștri sunt acum pleșuve. Mă gândeam: dacă va exploda din nou mămăliga, ca în ‘89, Doamne ferește! Pușca în mâna celor care nu pun preț pe cei mulți și tăcuți, nici liberali, nici pesediști, ce să mă fac eu când oi vedea eu surpriza electorală, de duminică seara!… Da’ de ce nu i-am spus să bage de seamă la aplaudacii profesioniști, selecționați pe micul ecran după capacitatea de a executa întocmai și la timp ordinele celor cu ochi albaștri, din spatele ușilor închise! De ce nu l-am rugat pe el, Cetățeanul Onest, să lase gândurile negre toată seara. N-am văzut, zău, nici pe președintele cu urmele ochelarilor de schi, pe chipul bronzat! N-am văzut nimic, n-am auzit nimic de la fosta doamnă premier, care părea a vorbi mai degrabă cu dublura sa, decât cu cei din sala unde era ascultată mai degrabă cu compătimire! Mă jur pe ce vrei tu; mă crezi?







