La 83 de ani

2221

Acceptare

După înregistrarea emisiunii VALORI EUROATLANTICE,
care va fi difuzată duminică, 22 septembrie 2019,
de la ora 20.30, de 6TV,
respectatul conațional CRISTIAN DIACONESCU

2122

a promis că revine la această tribună a opiniilor ce susțin
libertatea, democrația și statul de drept.

Și a acceptat invitația de a fi prezent la reuniunea
Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică,
din luna noiembrie 2019,
unde va rosti o alocuțiune focalizată pe ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.

Propunere

La propunerea mea, inițiatorii evenimentului 2019 DEFENSE SUMMIT, au acceptat ca generalul (r.) dr. ing. Alexandru Grumaz, care a girat structura de înzestrare a Armatei României să vorbească la finalul activității de vineri. Generalul Grumaz a absolvit Universitatea de Apărare, din Washington D.C. .
Alexandru Grumaz este și membru al Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică și este apreciat de diplomații de peste Ocean.

Opțiune

Prefer un general care a fost alături de soldații săi, în prima linie, decât unul care a obținut steluța spionând cine cu cine face noaptea ziuă…

Actualul ambasador al Statelor Unite la București a confirmat prezența la 2019 DEFENSE SUMMIT

CRISTIAN DIACONESCU va fi invitatul special la emisiunea VALORI EUROATLANTICE, ce va fi difuzată de 6TV

CRISTIAN DIACONESCU va fi invitatul special
la emisiunea VALORI EUROATLANTICE,
ce va fi difuzată de 6TV,
duminică, 22 septembrie, 2019,
de la ora 20.30,

1958

dialogul fiind generat de
Conferința Comitetului Militar al NATO,
derulată la Ljubljana, în Slovenia.

1945

~