Nichituș Victor este un jurnalist obișnuit să fie contra curentului majoritar, în presa mai degrabă firavă, decât puternică, de la Chișinău. Nu puțini jurnaliști sau profesori universitari, cu ambiții mari, de la București, îi datorează atenția constantă și citarea corectă, pe blogul său.

Nichituș Victor este comparabil, în media bilingvă dintre Prut și Nistru, cu un călugăr singuratic, care trage clopotele sperând ca dangătul lor măcar să fie auzit, dacă nu luat în seamă.

Convingerile unui european plimbat prin lume, precum Nichituș Victor, în privința interesului național al urmașilor lui Mihai Viteazul – unificatorul român instinctual, nicidecum mercenar imperial – care trăiesc azi în castrele intra și extracarpatice, dar și al fraților lor megieși, care se simt asediați de slavii de acum, în propria casă, țin de refuzul îmbătării cu apă rece.

Cum să vobești despre Unire acolo unde nu ai dus conducta de gaze până în bătătura rudelor uitate în tărâmul violat, în 1940, de vajnicii sovietici, cei ce au ignorat voit faptul că Societatea Națiunilor recunoscuse unirea republicii democratice Moldovenești cu România, iar Franța și Anglia garantaseră la 12 aprilie 1939 frontierele regatului României?

Cum să faci campanie pentru reunificare când nu ai conectat rețelele electrice de pe ambele maluri ale Milcovului de azi?

Cum să prostești mulțimea, cu unificatorii de la București, când politicienii versați, de pe Dâmbovița, cred și azi că orice interlocutor oficial, de pe malul Bâcului ar putea fi controlat de KGB / Komitet gosudarstvennoj bezopasnosti / Comitetul Securității Statului devenit FSB, în 1995?

Cum să convingi pe cei ce respiră azi în fosta republică sovietică că le vrei binele deoarece numai laolaltă vom avea o națiune puternică, în Europa democrată, când presa de la București nu a trecut decât timid PRUTUL?

Și lista interogațiilor dureroase ar putea continua.

La mulţi ani frumoşi, conaţionalului Nichituș Victor, în condițiile în care a rămas un jurnalist de front, pe un fost și viitor teritoriu al României obișnuită cu vitregiile vremurilor trecute și ale celor de azi.

O țară călită să nu își piardă speranța în izbânda renașterii sale, datorită inteligenței compatrioților care înțeleg să aibe răbdare, cu decăderea imperialilor estici.