O acţiune benefică patriei în care avem şansa să mai trăim

Cu o apetenţă, în timpul liber, pentru eseuri ce dor pe românii de bună credinţă, cu o reîntoarcere marcată de o încăpăţânare salutară, la istoria naţională fără fard, cu o stăpânire electrizantă a artei oratorice şi cu descinderi periodice în arena politică internă, deloc conforme cu prejudecăţile unor anonimi fără relevanţă pentru evoluţia viitoare a ţării, generalul Mircea Chelaru este cel care îşi invită conaţionalii nu doar la reflecţii, ci şi la o acţiune benefică patriei în care avem şansa să mai trăim.

Comentariul integral este accesibil aici.

Merit istoric

Mircea Chelaru a fost numit la 15 februarie 2000 în fruntea Statului Major al Armatei Naţionale, postură în care a efectuat o vizită celebră la Pentagon, unde a fost primit cu un ceremonial militar special, ulterior având o lungă convorbire cu generali americani, cărora a avut temeritatea să le prezinte pericolul militar real existent – atunci, ca şi azi – în Estul Europei.

0843

Generalul Chelaru are meritul istoric de a fi ridicat în faţa Cercului Militar Naţional catargul pe care flutură liber Tricolorul apărat de armata ţării, oriunde s-ar afla.

CITIȚI MAI MULT AICI.

Spre mai binele demnităţii naţiunii române

Spre deosebire de unii compatrioţi care au condus Statul Major al organismului militar românesc, Mircea Chelaru nu se refugiază în pesimism, deşi arată public numeroasele sale cauze, la nivel naţional.

În mod paradoxal, unele din gesturile sale publice, dezavuate de terţi oficiali speriaţi de propriile umbre, au fost tacit susţinute de mulţimea celor sătui să accepte aparentele judecăţi de valoare ale mimilor celor care îşi exercită puterea în metropole europene, fiind obişnuiţi să privească spre România doar ca spre ultimul castru al democraţiei şi libertăţii, la frontiera cu sistemul despotic răsăritean asumat, după cum bine se ştie, cu zâmbetul cinic pe buze.

La mulţi ani frumoşi, Distinse Domnule General, spre mai binele demnităţii naţiunii române.

COMENTARIUL INTEGRAL AICI.

Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării, a fost nominalizat de liderii UE pentru a conduce Comisia Europeană

2039

INSTANTANEUL ZILEI Acelaşi Tricolor, dar cu frontiera comună pe Milcovul de azi, Prutul lacrimilor bunicilor noştri

0926

ZIUA INDEPENDENŢEI SUA

2028

Dr. Alexandru Georgescu,
viceamiralul (r.) dr. Ion Alexandru Plăviciosu
şi dr. Gabriel Micu vor comenta
ZIUA INDEPENDENŢEI SUA,
la emisiunea ZIUA Z,
difuzată în direct de 6TV,
joi, 4 IULIE 2019, de la ora 20.30 la 22.00.

~