Posts tagged: BARACK OBAMA

Preşedintele vrea locuri de muncă în construcţii (video)

CASA ALBĂ: În mesajul său, din această săptămână, preşedintele Obama a solicitat Camerei Reprezentanţilor să-şi dea acordul pentru un proiect de lege bipartizan, pentru transport, pe baza căruia s-ar putea repara drumurile şi podurile şi ar fi stimulată mărirea numărului locurilor de muncă în domeniul construcţiilor, în toate comunităţile din America. Potrivit unui nou raport, 90 % din aceste locuri de muncă sunt pentru clasa de mijloc. Senatul a adoptat proiectul de lege, cu sprijinul democraţilor şi republicanilor, deoarece în cazul în care se stopează în Congres, atunci muncitorii vor trebui să meargă acasă, iar economia va avea de suferit. Preşedintele invită pe toată lumea să spună aleşilor lor ca să treacă acest proiect de lege pe termen lung, deoarece va fi util muncitorilor americani, din domeniul construcţiilor şi economiei SUA.

Ce mai visează preşedintele (video)

CASA ALBĂ: În mesajul său săptămânal, preşedintele Obama spune că America are nevoie de o strategie pentru energie, mai presus de orice, prin care să investească în tehnologii noi şi să termine cu subvenţiile anuale de 4 miliarde $, pentru companiile petroliere, ce obţin profituri istorice.

Precizări ale preşedintelui (video)

Obama avertizează China:

Drumul pe care a mers preşedintele (video)

Preşedintele se adresează naţiunii dintr-o fabrică! (video)

Precum la ei, aşa şi la noi!

Thomas Jefferson, principalul autor al Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite, din 1776:

– Este mai sigur să ai întregul popor respectabil luminat, decât câţiva concetăţeni într-o mare stare de stăpânire a ştiinţei şi mulţi în ignoranţă.

Un candidat al partidului republican, din SUA:
– Ce snob!

e120302_Beelerpg-vertical

Ce a mai făcut şeful statului…(video)

…evident, peste Ocean:

~