Posts tagged: DIANA TOMA

HOTIN – cetate românească aflată şi azi sub stăpânire imperială

hotin

Read more

DIANA TOMA, DIN CERNĂUŢI: Să nu uităm că suntem români

Harta interbelică a judeţului Cernăuţi:

harta_judet_cernauti_th

Diana Toma s-a născut la Cernăuţi – precizează Ion Măldărescu, directorul revistei electronice ART – EMIS, în noul număr, 53 din 19.08.2012

DIANA TOMA

În anul 2009 a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii Naţionale „Iu.Fedkovici” din Cernăuţi, după care a funcţionat ca reporter la „Zorile Bucovinei”. Publicaţia are o bogată tradiţie şi un tiraj de 14 mii de exemplare, bisăptămânal. Apare în limba română de 70 de ani, fiind cea mai îndrăgită apariţie editorială a minorităţilor naţionale din Ucraina. De-a lungul anilor redacţia „Zorile Bucovinei” s-a dovedit a fi principala sursa de jurnalişti pentru mass-media din nordul Bucovinei. Prin intermediul acesteia, Diana Toma se adresează tuturor românilor: „Haideţi să ne păstrăm graiul străbun, tradiţiile şi să nu uităm nicicând de rădăcini!”

Puteţi citi cursivul conaţionalei noastre apăsând AICI!
__________________________________

Videoclip cu IULIA MIHAI – PREMIUL I, la FESTIVALUL ”DIN GRADINA CU FLORI MULTE ” CERNĂUŢI 2012:

~