“Puneţi ţara, înaintea partidului!”

Puneţi ţara, înaintea partidului!

Acesta a fost cel mai puternic dintre apelurile lansate de preşedintele Statelor Unite ale Americii, în mesajul său săptămânal, adresat acum conaţionalilor lui. Cu această ocazie, Barack Obama a cerut Congresului SUA să extindă o reducere a impozitului pe salarii, pentru a proteja familiile din clasa de mijloc şi a asigura creşterea economiei americane.

Apelul preşedintelui Obama este valabil şi în România, pentru cei ce au ochi să vadă, urechi să asculte şi minte să înţeleagă.

Preşedintele facilitează crearea a 127.000 locuri de muncă

În locul tradiţionalului mesaj săptămânal filmat, al preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Casa Albă a difuzat, acum, o prezentare succintă a activităţii lui Barack Obama în ultimele şapte zile. O perioadă în care şeful superputerii lumii s-a aflat în zona Pacific.

El a călătorit în Hawaii – unul dintre cele 50 de state ale SUA – pentru conferinţa dedicată Cooperării Economice în arealul Asia-Pacific, a vizitat Australia, unde a avut întâlniri cu prim-ministrul Julia Gillard

şi s-a adresat Parlamentului de la Canberra.

Ulterior s-a oprit în Indonezia, pentru Summit-ul Asiei de Est. Obama este primul preşedinte american care participă la această conferinţă, a treia în ordine cronologică.
Aici, el a avut întrevederi bilaterale cu liderii din India, Indonezia, Malaezia, Filipine. Şi a anunţat că secretarul de stat Hillary Clinton va vizita Myanmar, pentru a discuta despre eforturile necesare în această ţară, vizând promovarea unor reforme importante, democratice.

O mare parte din convorbirile menţionate a fost consacrată demersurilor necesare deschiderii pieţelor din arealul limitrof Pacificului, pentru exporturile americane. În acest periplu, preşedintele a anunţat încheierea de afaceri, în valoare de cel puţin 25 miliarde dolari, între companiile americane şi ţările din regiune. Aceste tranzacţii comerciale vor facilita comenzi externe ce vor crea şi stabiliza 127.000 locuri de muncă, în Statele Unite.

În atenţia administraţiei prezidenţiale

Casa Albă a difuzat fotografia realizată de Pete Souza, care a surprins un moment surprinzător, din agenda şefului statului american.

Niciunul dintre militarii români răniţi în teatrele de război, precum Afganistan, nu a beneficiat de un asemenea gest prezidenţial salutar. Şi necesar pentru moralul trupelor combatante.

Ce a câştigat România, acum, în Statele Unite?

Obiectiv privind lucrurile, şeful statului român nu a trecut Oceanul pentru a face un schimb de glume cu omologul american. Asta cu atât mai mult cu cât preşedintele Obama se confruntă cu un scepticisim puternic al alegătorilor nehotărâţi, care par a vedea, la Partidul Republican, o receptivitate sporită faţă de îngrijorările lor vizând cheltuielile guvernamentale.

Vizita lui Traian Băsescu, la Casa Albă, nu a fost una deloc forţată. Ci conformă interesului naţional. Chiar dacă asta nu place nenumăraţilor şi puternicilor opozanţi interni, ai celui care încă mai este preşedintele României.

Dalai Lama, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu

„Ni hao ma?”/ “How are you?”(“Ce mai faceţi?”)
Cu aceste cuvinte l-a întâmpinat preşedintele Barack Obama, pe Dalai Lama, la Casa Albă, la debutul celor 45 de minute alocate întrevederii de sâmbătă, 16 iulie a.c., ce a pus faţă în faţă doi deţinători ai Premiului Nobel pentru Pace.

Un dialog derulat la numai câteva ore după apelul Beijingului, ca invitaţia prezidenţială să fie anulată, altfel relaţiile bilaterale vor fi serios afectate. “Ne opunem, în mod ferm, ca orice oficial străin să se întâlnească cu Dalai Lama, în orice formă s-ar întâmpla. Noi cerem Statelor Unite să onoreze angajamentul său serios, prin care recunoaşte Tibetul ca parte a Chinei şi se opune independenţei Tibetului.” Aceste cuvinte fac parte din declaraţia lui Hong Lei,

purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, postată pe website-ul oficial al acestei instituţii.

Ce căuta liderul spiritual tibetan în capitala americană? Oficial, participa la un ritual budist, programat a se derula pe parcursul a 11 zile. După cum precizează agenţia Associated Press, mii de tibetani au participat miercuri, 13 iulie a.c., la aniversarea zilei de naştere a lui Dalai Lama, care a împlinit atunci vârsta de 76 de ani.

Sărbătoritul renunţase recent la conducerea guvernului tibetan, aflat evident în exil. Pe timpul dialogului său cu Dalai Lama, preşedintele SUA a confirmat sprijinul său pentru conservarea culturii din Tibet şi protejarea, în acel teritoriu, a drepturilor omului. În plus, el şi-a refirmat convingerea că guvernul chinez ar trebui să se angajeze într-un dialog firesc cu reprezentanţii liderului spiritual tibetan, pentru a căuta soluţii de compromis, reciproc acceptabil, la divergenţele majore, dintre cele două părţi.

Casa Albă a informat jurnaliştii acreditaţi că întâlnirea preşedintelui Obama cu Dalai Lama a fost într-un cadru minimal, nefiind deschisă presei şi derulându-se în Camera Hărţii, nu în Biroul Oval, care este rezervat vizitelor şefilor de stat.

Dialogul dintre şeful statului american şi liderul tibetan survine cu o săptămână înainte de vizita programată a secretarului de stat Hillary Rodham Clinton, în celebrul oraş Shenzen,

care a devenit prima zonă economică specială, azi fiind una dintre cele mai de succes arealuri de acest tip, din China. Şi ca „tacâmul să fie complet”, vicepreşedintele Joseph Biden urmează să întreprindă o vizită, la Beijing, până la începutul toamnei, ca răspuns la vizita omologului său, Xi Jinping, la Washington.

Aşa cum deja se ştie, represiunea autorităţilor comuniste, care au recurs la armată, pentru a înfrânge dorinţa de libertate a tibetanilor, a determinat fuga în India, în anul 1959, a lui Dalai Lama.

Ce îi cere Beijingul liderului tibetan? Poate să revină în Tibet, dacă renunţă la activităţile sale separatiste, acceptă Tibetul ca parte inalienabilă a Chinei şi recunoaşte Taiwanul ca provincie chineză.

Ultimele exigenţe mi-au reamintit confesiunea recentă a ex-preşedintelui Emil Constantinescu, care fiind întrebat de situaţia ambiguă a relaţiei ţării noastre cu China a împărtăşit, cu eleganţă, propria experienţă.

La vremea când începuse activitatea prezidenţială la Palatul Cotroceni, ambasadorul chinez la Bucureşti a demarat o serie de demersuri, menite a pregăti vizita preşedintelui României la Beijing.

Precondiţiile clar stipulate, în ceea ce urma să fie un comunicat comun de presă, al şefilor de stat român şi chinez, vizau respingerea oricărui dialog cu Dalai Lama, recunoaşterea Tibetului şi a Taiwanului ca părţi ale Republicii Populare Chineze.

De fiecare dată, preşedintele Constantinescu a răspuns că România nu poate accepta un asemenea comunicat. Situaţie în care diplomatul chinez amintea diminuarea drastică a şanselor de a fi efectuată vizita dezirabilă la Beijing.

Într-un final, ambasadorul Chinei a venit la Cotroceni şi l-a informat pe şeful statului român despre decizia Beijingului, ca vizita să aibă loc, fără emiterea comunicatului amintit. Drept urmare, Emil Constantinescu s-a deplasat în capitala chineză, cu o amplă delegaţie, menită a identifica şi perfecta colaborări pe multiple planuri cu interlocutorii de la Beijing.

În mod neaşteptat, prima întâlnire cu preşedintele Republicii Populare Chineze a debutat cu citirea, de către acesta, a textului comunicatului comun, propus încă de la Bucureşti, prin intermediul insistentului ambasador!

Calm şi persistent în hotărârea sa iniţială, preşedintele României a afirmat, din startul discursului său, că două lucruri trebuie să fie foarte clare gazdelor. Primul? Un asemenea comunicat nu va fi semnat de partea română, prin urmare nu va fi difuzat fără acordul acesteia. Secundul? În politica externă viitoare, România va ţine cont de exigenţele chineze, fără ca acestea să constituie temeiul unui angajament scris.

Spre surpriza şi bucuria întregii delegaţii române, preşedintele chinez a fost de acord cu ceea ce a afirmat Emil Constantinescu. Ulterior, la convorbirile axate pe probleme concrete, liderul Chinei a acceptat, fără rezerve, solicitări precum depunerea unei sume importante la Banca Naţională a României, pentru a ajuta depăşirea unui moment critic al economiei naţionale şi încheierea unui contract substanţial cu uzina de automobile „Dacia”, de la Piteşti.

Într-adevăr, la scurt timp de la revenirea în ţară a preşedintelui Constantinescu, China trimitea la BNR o sumă reconfortantă. Semn de respectare rapidă a înţelegerilor convenite la cel mai înalt nivel.

Dar şi şeful statului român a dat dovadă de corectitudine. Astfel, ulterior, la Geneva, într-un for internaţional s-a cerut condamnarea Chinei pe o problemă de politică internă a acesteia, una dintre cele enumerate în comunicatul ce nu a mai fost emis.

Chiar dacă partea americană a insistat ca România să voteze în favoarea rezoluţiei de condamnare a Beijingului, ţara noastră s-a abţinut de la vot, iar Emil Constantinescu a explicat personal poziţia sa, care a fost înţeleasă la Washington, fără alte consecinţe, dincolo de nedumerirea iniţială.

Culmea inerţiei diplomaţiei româneşti actuale? Este constituită de un paradox! Tacit, de facto, în relaţia cu China, actualul preşedinte al ţării continuă cele convenite de Emil Constantinescu, cu omologul chinez, la Beijing: absenţa unui dialog cu Dalai Lama, recunoaşterea poziţiei oficiale a Beijingului prin care Tibetul este parte integrantă a teritoriului chinez, iar Taiwanul o provincie a Chinei populare.

În acest context, câteva întrebări sunt legitime.

Care este motivul real pentru care preşedintele Traian Băsescu nu vizitează China? Din ce cauze concrete relaţia bilaterală, dintre autorităţile române şi chineze trece printr-o zonă de incertitudine? Au cerut cumva Statele Unite, prin canale invizibile public, o asemenea răceală, în raporturile politice şi economice cu Republica Populară Chineză? Ultima interogaţie este retorică. Dar necesară.

Dacă actualul ministru al afacerilor externe, Teodor Baconschi , nu a reuşit, la micul dejun luat cu ambasadorul american la Bucureşti, să perfecteze o vizită a şefului statului român peste Ocean, poate invită la un dejun pe diplomatul chinez, pentru a conveni o vizită a preşedintelui României în capitala puterii globale – China.

Un demers util prosperităţii economice a ţării noastre, care poate începe cu acelaşi „Ni hao ma?”/ “How are you?”(“Ce mai faceţi?”). Rostit, de data asta, de preşedintele Chinei, Hu Jintao, la începutul dezirabilei întrevederi cu omologul român, la Beijing.

Va ridica această mănuşă, jurnalistică, ministrul român de externe?

EDITORIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO

Pentagonul avertizează serviciul de informaţii pakistanez!

Pentru prima oară, în istoria relaţiilor de parteneriat, dintre Statele Unite şi Pakistan,

şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major, amiralul Mike Mullen, extrem de apreciat de jurnaliştii americani, pentru acurateţea informaţiilor furnizate presei şi exactitatea declaraţiilor oficiale, care poartă, întotdeauna, girul Casei Albe, a fost împuternicit să facă o afirmaţie ce miroase a… praf de puşcă.

Distinsul amiral – care şi-a primit gradele normal, pe merit – a ţinut să spună că guvernul de la Islamabad a…sancţionat uciderea unui jurnalist – săvârşită în luna iunie a.c. – dar, atenţie la nuanţă, el nu poate confirma o legătură între acest asasinat şi puternicul (a se citi sinistrul) serviciul de informaţii pakistanez.

Celor ce nu au urmat cursuri de intelligence le ofer o traducere a cuvintelor deloc întâmplătoare ale şefului armatei americane: “We know that the secret service killed the unfortunate journalist/Noi ştim că serviciul secret l-a ucis pe nefericitul ziarist.”

Eroare de interpretare? Nicidecum.

Amiralul Mike Mullen a mai declarat că uciderea, printr-o cruntă bataie,

a ziaristului pakistanez, Shahzad Saleem – ca şi alte agresiuni asupra altor jurnalisti, nu este deloc o cale de progres pentru guvernul de la Islamabad, ci doar o modalitate de a evolua, în spirală, in direcţia greşită!

Tragica moarte a lui Shahzad a fost atribuită, de opinia publică, serviciului secret pakistanez Inter-Services Intelligence/ISI.

Cum era şi de aşteptat, ISI s-a rezumat la o negare seacă a implicării sale în asasinarea lui Shahzad Saleem.

Şi pentru ca să dispară şi ultimele dubii, câteva săptămâni mai târziu, un alt ziarist pakistanez a fost crunt bătut de purtători ai uniformei poliţiei pakistaneze!

În practica de relaţii publice a Pentagonului, şeful armatei, acum amiralul Mullen, nu emite o declaraţie – vizând o altă ţară, cu atât mai mult un stat partener – decât atunci când situaţia este atât de tensionată încât, în orice moment, preşedintele Statelor Unite poate aproba o acţiune comparabilă – sau de o complexitate mai mare – cu aceea care s-a finalizat cu lichidarea lui Osama bin Laden.

Tăcerea noului secretar al apărării, Leon Panetta, pe acest subiect, indică o agravare etapizată a avertismentelor oficialilor americani la adresa omologilor pakistanezi, care simt că se apropie ceasul când, într-un fel, sau altul, America le va “deconta” sprijinul tacit, moral şi material, oferit teroriştilor care se autoîncurajează cu strigătul “Allah akbar!”

Întâmplător, când scriu aceste rânduri, harta meteorologică a Pakistanului indică o creştere a presiunii atmosferice la graniţa cu Afganistanul…