REUNIFICAREA MONETARĂ ŞI LIBERA TRECERE

Aşa erau Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană,
pe harta Europei – divizată între
statele membre ale NATO şi
cele ale Tratatului de la Varşovia:

z1

Şi aşa s-au reunit într-o singură ţară – cu o armată unică –,
membră a Tratatului Nord-Atlantic şi a Uniunii Europene:

Aşa arată România şi Republica Moldova,
plus teritoriile samavolnic răpite de URSS,
azi părţi temporare ale statului ucrainean,
pe harta Europei – înjumătăţită între
ţările membre ale NATO şi
cele ale Comunităţii Statelor (aparent) Independente:

-138

ACUM, CASA ALBĂ NU AR FACE DECÂT SĂ SALUTE NECESARELE DECIZII, PRECUM:

leu

1. Promulgarea legii prin care, la 27 martie 2013,
cu ocazia aniversării a 95 de ani, de la Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă,
să fie realizată
reunificarea monetară,
LEUL garantat de BNR devenind cel utilizat în cele două state româneşti.

800px-Podul_de_flori_tricolor

2. Adoptarea măsurilor legale în urma cărora, la 6 mai 2013,
adică exact după 23 de ani de la PODUL DE FLORI DE PESTE PRUT,
cetăţenii din stânga Prutului să primească
dreptul permanent de trecere liberă,
în Patria strămoşilor lor.

GERMANIA DE AZI,
CARE A TRECUT PRIN DOUĂ ETAPE SIMILARE
CELOR DOUĂ MĂSURI ENUNŢATE MAI SUS
AR SUSŢINE ACESTE DEMERSURI,
INCLUSIV ÎN PARLAMENTUL UNIUNII EUROPENE.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~