Al doilea preşedinte postdecembrist cutreieră lumea încercând să ţină imaginea ţării la nivelul pe care l-ar merita.

Al treilea preşedinte postdecembrist îşi apără cei zece ani de conducere a ţării, de la o democraţie incipientă la una semiconsolidată.

Actualul preşedinte?…

Remember?

1940, anul în care România era monarhie, şeful statului era rege, vara era o invitaţie la iubiri frumoase, şi brusc, în septembrie, Carol al II-lea a chemat nu un şef al serviciilor secrete, ci un general, pentru a salva ce a mai rămas, atunci, din România…

1989, anul în care România era republică socialistă, şeful statului era preşedinte, vara părea frumoasă pentru ofiţeri, dar soţia liderului suprem, Madama Elena Ceauşescu a decis neavansarea ofiţerilor cărora le venise termenul.

Brusc, în decembrie, Ceauşescu a chemat nu un şef al serviciilor secrete, ci un general, pentru a avea grijă de copiii săi, dar pierduse, din august, sprijinul forţelor armate.

2015, anul în care România pare o republică oarecum capitalistă, şeful statului tocmai a citit, pe 22 iunie – culmea ironiei istorice, dacă vă mai amintiţi de Ordinul Mareşalului, din 1941 -, strategia de consolidare mai degrabă a puterii unor servicii secrete, doar vag şi numai teoretic pe cea a Forţelor Armate Române şi astfel prezidentul a pierdut de facto respectul militarilor profesionişti şi din păcate, probabil, nu este departe ziua când va chema, de nevoie, ca şi Carol al II-lea, ca şi Ceauşescu, un general, pentru a salva ce el însuşi pare a fi sacrificat cu naivitate – libertatea şi democraţia nemimate în România.

Este linişte la Palatul Cotroceni, dar deja se simte lipsa unor consilieri de calibru măcar naţional, deşi provocările pe plan internaţional impun bărbaţi de stat, nu simpli cetăţeni încadraţi, cum a vrut Cel de Sus, pe un stat de organizare evident simbolic.

Este linişte şi la Palatul Victoria, unde premierul interimar a început prima zi de activitate convocând pe şeful SRI şi pe cel al poliţiei naţionale, armata fiind probabil un simplu instrument de comunicare cu aliaţii, pe timpul exerciţiilor NATO, în curs de derulare.

De atâta linişte şi pace, români de bună credinţă au găsit un loc, un timp şi o tribună de liberă exprimare a unor opinii, deloc convertibile, privind istoria nemăsluită a României, prezentul ascuns de oficialii momentului şi viitorul cu semnele sale de întrebare privind arena geopolitică europeană.

Cum cele petrecute în acest context sunt de interes general am formulat câteva întrebări la care distinsul conaţional Ion Măldărescu, un jurnalist cu un bisturiu ce taie în carne vie realitatea în care trăim, un român căruia îi pasă de/ îl doare România, a răspuns cu o francheţe memorabilă.