În fiecare vineri – săptămânalul ZIUAVECHE.RO!

Azi, 16 aprilie a.c., a apărut săptămânalul ZIUAVECHE.RO, un proiect independent, difuzat cu ziarul PUTEREA.
Ce conţine primul număr?
– exclusivitatea realizată de incisivul Doru Dragomir, pe tema achiziţionării avioanelor de tip F-16. Un torent de dezvăluiri bazate pe o documentare amplă, din surse credibile, cu scriitura sigură, clară, fără niciun fel de menajamente pentru cei vizaţi. D.D. a rămas, de facto, motorul noii publicatii, precum este Germania pentru Europa!

– editorialul domnului Roland Cătălin Pena, un suflet sensibil, într-o lume confuză, nu face decât să confirme victoria unor entuziaşti, porniţi la drum practic fără nicio şansă, dar care, cu o îndârjire uimitoare au rezistat trei luni de zile şi iată că au revenit, cu cele opt pagini săptămânale, la chioşcurile de ziare, după o muncă efectuată doar din pasiune pentru cuvântul scris inteligent;

– COMORI-le lui Cătălin Vărzaru şi SASCHIZ-ul lui Răzvan Savaliuc sunt simple ţinte pentru două stiluri jurnalistice tonifiante, care prezintă, fără mănuşi, adevărul, aşa cum este el ignorat de autorităţi inconştiente sau impotente d.p.d.v. material, dar şi intelectual. Campania celor doi ziarişti este una pe cât de surprinzătoare, pe atât de necesară;
– dosarele ultrasecrete ale lui George Damian confirmă talentul celui ce ştie să scoată din zgura istoriei “diamantele” ce stârnesc curiozitatea cititorilor, iar cursivul lui Cătălin F. Vărzaru reiterează ambiţia preluării unor tradiţii ale presei româneşti de către actualul JURNAL DE SĂRINDAR;
– pagina IT poartă amprenta pasiunii lui Florin Bărbuţă, un semen care intuieşte ce vor acum junele şi junii de la lumea de mâine – nu doar banii, ci şi creativitatea lui Bill Gates!
– Iolanda Malamen reuşeşte să nu (sin)ucidă penultima pagină, surprinzând cu tema interviului colectiv şi răspunsurile unor spirite deloc dezinteresate de viitorul lor, într-o lume bântuită şi de fiinţe depresive – iată pariul cîştigat cu cititorii;
– maestrul Ioan Groşan, cu savoarea rândurilor sale, pe cât de puţine, pe atât de memorabile este secondat, pe ultima pagină, de celebrii caricaturişti Ion Barbu şi Cristi Vecerdea Criv, toţi trei încheiând – într-o manieră cu adevărat regală – ultima pagină a proiectului independent ZIUAVECHE.RO
De vineri, până următoarea…zi de vineri, echipa mai susmenţionată, la care se adaugă Anca Hriban, Tudor Borcea, Ioan Tudor, Robert Mircea, Alin Burlescu şi Marius Bâtcă acţionează in corpore, pe Internet, la cotidianul în format electronic ZIUAVECHE.RO
Sunt gazetari care ard pentru o idee – dezvăluirea adevărurilor societăţii româneşti de azi cu eleganţa celor care pot aborda trecutul şi cu zâmbetul pe buze!

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~