EI? CU STELE ŞI DUNGI… NOI? CU STELE VERZI!

EDITORIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO

De regulă, la cabinetul ministrului apărării naţionale, atunci când acesta se întoarce victorios, de la o acţiune cu impact public, nu puţini sunt cei prezenţi în anticameră, din dorinţa de a felicita pe titularul ministerului pentru succesul său.
Probabil că, în dimineaţa zilei de 4 mai a.c., cei care mai cred în valoarea spiritului de corp în armată şi-au văzut liniştiţi de treabă, prin departamentele instituţiei.
A cui a fost de fapt victoria?
A ministrului apărării sau a cetăţeanului Gabriel Oprea?

Era a liderului Ministerului Apărării Naţionale, dacă moţiunea simplă “Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români” iniţiată de PSD ar fi fost demontată pe bază de cifre clare şi evaluări limpezi – pentru lămurirea parlamentarilor, a presei şi a celor interesaţi –, care ar fi demonstrat concordanţa dintre promisiunile sale şi ceea ce va obţine de la premier.
Pentru o asemenea prestaţie, ministrul Oprea ar fi meritat felicitări, deoarece aşa ar fi detensionat situaţia în care se află subordonaţii săi şi foştii lor colegi, pensionarii militari.
O asemenea minune nu s-a întâmplat.
În schimb, alta da!

Cum a primit ordin de la Cotroceni, cum a găsit premierul 61,5 milioane lei vechi pentru ceea ce a fost public considerată acoperirea cheltuielilor …prevăzute pentru trimestrul II al anului în curs, în scopul măririi efectivelor, instruirii, dotării şi reorganizării forţei expediţionare româneşti, care acţionează în teatrul de operaţii afgan. Şi pentru ca pensionarii militari să nu protesteze, s-a precizat că banii au fost alocaţi din Fondul de rezervă bugetară al Executivului, în conformitate cu o recentă hotărâre guvernamentală. Perspectiva? Necesarul de credite – circa 210,7 milioane lei, pentru ultimele două trimestre din acest an – va fi asigurat din fondul menţionat sau la proxima rectificare bugetară.

Deci, o promisiune făcută americanilor, chiar trebuie respectată, context în care se găsesc fondurile necesare. Emoţionant!

Revenind la ministrul apărării mă întreb oare ce a gândit când a văzut în revista presei că, în Grecia, măsurile guvernamentale, de austeritate vor duce la scăderea salariilor funcţionarilor publici şi a pensiilor cu până la 35 %? Limpede ca bună ziua!
Oficial, ţara noastră nu este în situaţia Greciei, dar conform declaraţiilor lui Gabriel Oprea, reducerile pensiilor militare pot ajunge – conform simulărilor efectuate de contabilii ministerului – la peste 60 %. Excepţional!

Starea de derută este atât de mare, încât până şi Mircea Dogaru, până la urmă un comunicator atent la propriul discurs, afirma că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate va lupta nu împotriva preşedintelui ţării, ci a Fondului Monetar Internaţional!!! Alo?!… Să fim serioşi.

Cu scuze pentru folosirea unei expresii des uzitate, dacă ex-militarul Gabriel Oprea ar avea – cum am crezut, dar m-am păcălit – ceea ce îi lipseşte în anumite instalaţii şi ar dori tăierea nodului gordian, atunci i-ar propune adevăratului premier, cel de la Cotroceni, instituirea unor impozite corespunzătoare sumei care trebuie redusă din bugetul pensiilor militare – pe o perioadă determinată. Dar nu are.

Militarii americani, activi şi în rezervă salută în fiecare dimineaţă – acolo unde se află fiecare – steagul cu Stars and Stripes/ Stele şi Dungi. Din convingere.
Militarii români, în uniformă sau doar cu amintirea ei văd zilnic…stele verzi! Cunoaşteţi motivele.

Felicitări conaţionalului Gabriel Oprea pentru victoria sa personală. Una care este însă împotriva camarazilor ameţiţi, din nou, cu vorbe goale…

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~