FLORIN CONSTANTINIU: LĂSAŢI ORICE SPERANŢĂ…

© Vineri, 3 septembrie 2010, a apărut în spaţiul electronic
un blog intitulat şocant Lăsaţi orice speranţă…
Autorul şi-a început evoluţia în acest areal cu un cursiv emoţionant,
care trădează multă durere, o suferinţă cumplită,
prin titlul Decesul unui popor.

Şocantele cuvinte le-a scris tocmai conaţionalul recunoscut
drept cel mai talentat istoric român în viaţă,
un semen care electrizează cititorii prin fluiditatea,
ingeniozitatea şi ineditul argumentaţiei sale,
un orator care, atunci când i se dă cuvântul,
nu doar încântă asistenţa, dar şi induce telespectatorilor
o stare de graţie interioară, o bucurie de a se regăsi
în lumea valorilor trecutului.

Nu oricum, ci cu disperarea celor oripilaţi
de un prezent în care societatea pare total anesteziată şi
îngenuncheată de cinismul prezidenţial,
de micimea umană a premierului,
de incompetenţa probată a miniştrilor,
de isteria unui parlament vetust,
de apropierea momentului în care actualele partide,
din încăpăţânare – cele de la putere şi
din laşitate – cele din opoziţie,
vor deveni …istorie.

Compatriotul căruia îi datorăm
O ISTORIE SINCERĂ A POPORULUI ROMÂN,

fiind îndemnat de cei care îi simţeau acut lipsa din spaţiul public
a purces mai departe la afirmarea valorilor în care crede
şi la sancţionarea derapajelor de la conduita
caracteristică adevăratelor democraţii,
postând un nou comentariu, pe 10 septembrie a.c.,
unul care pare scris cu …bisturiul: Miniştri iresponsabili.

Apoi, în următoarea zi de vineri,
blogul a părut încremenit în timp.

Iată că acum,
la două săptămâni distanţă de la exprimarea
atitudinii sale publice deja menţionate,
aflu că academicianul Florin Constantiniu parcurge,
aşa cum bănuiam, marea agitată a unei sănătăţi precare,
zbătându-se între condiţia sa de luptător pentru adevărul neamului său
şi realitatea neagră a societăţii de azi, secătuită de toate speranţele
unui popor mândru de trecutul său.

În semn de sinceră preţuire pentru cel care ne-a
arătat forţa dezvăluirii istoriei incomode
reproduc acum cele două postări amintite,
pentru a multiplica astfel numărul conaţionalilor
care găsesc întărirea sufletească
în cuvintele celui mai mare istoric român în viaţă:

FLORIN CONSTANTINIU
Decesul unui popor

În ziarul “România liberă”, dl. Cristian Ghinea a sictirit statul român. Perfect de acord cu Domnia Sa. Statul nu este însă o entitate abstractă, ci, cred eu, un ansamblu de trei elemente: a) clasa dominantă, care exercită puterea în societate şi foloseşte statul ca un instrument pentru a-şi apăra poziţia privilegiată, o poziţie ameninţată, cel puţin în principiu, întrucât privilegiaţii sunt o minoritate; b) statul, mijlocul prin care clasa dominantă controlează şi exploatează masa populaţiei; c) masa populaţiei, exploatată şi manipulată de clasa dominantă.
Dacă sictirim statul, atunci trebuie să sictirim toate componentele unei societăţi, în care statul are doar o autonomie aparentă.
Am spus, în repetate rânduri, că, în perioada postdecembristă, România a încăput pe mâna celei mai incompetente, celei mai lacome şi celei mai arogante clase politice din întreaga istorie a poporului român. Voi repeta acest adevăr ori de câte ori voi avea ocazia, în speranţa că el va pătrunde în conştiinţa colectivă a românilor şi că ei vor reacţiona în consecinţă.
Vor reacţiona? O nădejde fără sorţi de împlinire. Românii sunt un popor sleit, confuz, atomizat, incapabil de un act de revoltă, resemnat, supus, gata să accepte orice umilinţă. Un patriotism rău înţeles a făcut pe mulţi cercetători (istorici, filosofi, sociologi, politologi şi alţii) să prezinte o imagine falsă, idilică a românilor. Ei au fost arătaţi, aşa cum am fi vrut noi să arătăm, nu cum eram în fapt. În realitate, românii de astăzi au puţine calităţi şi multe defecte. Unul dintre ele este că sunt năuci, superficiali, incapabili de a se concentra, de a avea o elementară atenţie.
Am pătimit şi pătimesc de pe urma acestui defect, în fond, dintre cele mai puţin grave în raport cu celelalte. În 77 de ani de viaţă, acte şi documente, importante pentru situaţia mea, au trebuit refăcute – cu umblătură şi nervi – pentru că fuseseră emise pe numele Florin CONSTANTIN, în loc de Constantiniu. De astă primăvară, mi-a fost cu neputinţă să rezolv o problemă la ENEL, generată de o facturare greşită: de fiecare dată, mi se spune că problema s-a rezolvat, pentru ca la plată să constat că sunt restanţier! Dacă un nume nu poate fi citit corect, dacă o factură nu poate fi înregistrată corect în calculator, la ce să să ne mai mirăm că ţara este în haos şi ruină?

Vinovatul cel mai mare este poporul român şi, numai după aceea, clasa politică. El a produs-o, el a propulsat-o la putere, el o tolerează să-şi continue nestânjenit jefuirea ţării. Ce poţi să-i ceri unui popor de buimaci, de nătărăi, de resemnaţi? Să-l sictireşti? Nu. Să spunem “Dumnezeu să-l ierte!”, pentru că, în plan istoric, românii au decedat ca naţiune

_____________________________________________________________________________________

FLORIN CONSTANTINIU

Miniştri iresponsabili

Cu ani în urmă, în Belgia, un poliţist care păzea un pedofil, de curând arestat, a adormit, iar pedofilul a fugit. Imediat, ministrul de Interne şi-a dat demisia, considerându-se responsabil de neglijenţa subalternului său. Aţi văzut aşa ceva în România? S-au întâmplat neglijenţe, accidente, catastrofe de tot felul. Niciun ministru nu a considerat că are şi el o parte de răspundere pentru abaterile subalternilor săi şi că ar trebui să demisioneze. Acum, de curând, când s-a produs tragedia de la Maternitatea din Giuleşti, ministrul Sănătăţii nu numai că nu a demisionat, dar nici măcar nu s-a dus să vadă ce s-a întâmplat la locul dezastrului. Într-un interviu ce i-a fost luat la TVR 1 era atât de detaşat, încât se putea crede că Maternitatea din Giuleşti se află în altă ţară.
Cum se explică o astfel de atitudine, comună tuturor miniştrilor postdecembrişti? (În perioada comunistă, “eliberarea din funcţie la cerere” era rară şi, de regulă, ea ascundea căderea în dizgraţie).
Două sunt – în opinia noastră – cauzele principale. Mai întâi, miniştrii consideră că ocupă funcţia nu pentru că au o datorie faţă de ţară, ci faţă de partidul care i-a propulsat (din acest punct de vedere, jurământul depus la preluarea funcţiei este o inutilă ceremonie derizorie). A sluji interesele de partid, de gaşcă, de mafie, este crezul miniştrilor. Ţara? Poporul? Dă-i în mă-sa! Nu mă interesează.
Întotdeauna există alibiul, repetat până la greaţă, “greaua moştenire a trecutului”. “Ce vină am eu? Aşa am moştenit de la predecesor!” Iorga avea perfectă dreptate când a numit partidele asociaţii clientelare de exploatare a banului public. Este ceea ce vedem în fiecare zi.
A doua cauză a responsabilităţii ministeriale este absenţa spiritului civic. El este produsul unui lung proces istoric, desfăşurat – ca în Occident – într-un autentic mediu urban. Spiritul civic înseamnă, în esenţă, solidaritate şi responsabilitate, aşa cum exista în comunităţile urbane medievale. Noi, românii, nu am avut oraşe adevărate (Braşovul, Sibiul, Bistriţa sunt opera saşilor). În Vechiul Regat, oraşele erau nişte sate mai mari. Masa ţărănească nu a fost pătrunsă – nu avea cum să fie – de spiritul civic. Am rămas un popor de ţărani, chiar dacă ţăranii s-au mutat în blocuri. Moştenirea ţărănească, metamorfozată în mahalagism, ne sufocă.

P.S. Episodul cu James Bond-ul român de la Moscova arată câtă dreptate avea Caragiale când, prin gura lui Caţavencu, spunea că dacă toţi au faliţii lor şi noi trebuie să avem faliţii noştri. Doar că această armată de faliţi, proveniţi din tot felul de servicii secrete, care îşi inventă activităţi numai pentru a-şi justifica lefuri nemeritate, sunt nişte căpuşe pe trupul poporului român. Dacă e să facem economii, reducerile aici trebuie făcute, în primul rând!

BLOGUL LUI FLORIN CONSTANTINIU

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment