DOR DE ABSOLUT…
M-a întristat vestea internării în spital a Poetului Naţional Adrian Păunescu. Mai întâi, pentru că şi la faimoasa revistă Flacăra, din anii antedecembrişti şi la Totuşi iubirea, plus Vremea, din perioada postdecembristă, Maestrul nu doar mi-a inserat insignifiantele colaborări, dar mi-a şi demonstrat cum poţi fi egalul conaţionalilor tăi, păstrându-ţi identitatea.
Şi verticalitatea.
Istoria are spirala ei, care nu poate fi ignorată. În decembrie 1989, “băieţii cu ochi albaştri” – bine infiltraţi într-o mulţime bulversată de turnura sângeroasă, programată de KGB, cu voie de la CIA, a manifestaţiilor contra unei lideranţe rupte de viaţa reală a românilor – au pus un cameran să filmeze obstrucţionarea vulgară a poetului, ca să nu ajungă la Televiziunea Liberă de Adevărul Momentului.
Am vizionat de câteva ori acele imagini şi nu uit privirile tâmpe ale unor neica nimeni, în raport cu chipul îngândurat al poetului. Un om care oferise milioanelor de conaţionali clipe de libertate, când nu aveau ce vedea la televizor, nici ce citi în ziarele partidului unic, dar se bucurau de clipele de poezie, de cântece curate, inspirate din istoria naţională, care le menţineau vie speranţa pentru o viaţă mai bună.
Azi, Poetul a fost internat în spital. Iar zeci de mii de conaţionali, cu feţele marcate de criza naţională, se mişcau, pierduţi în grijile proprii, dintr-o piaţă bucureşteană în alta. Ca oile. Fără Păstor.
Şi cei care au preferat să rămână acasă nu au crezut în şansa lor, aceea de a influenţa emoţional o schimbare dezirabilă. Dar imposibilă într-un stat de… drepţi!
În afară de a aduna, încolona şi iluziona proprii simpatizanţi, toate sindicatele din România, fără nicio excepţie, nu sunt decât imaginea tristă a sintagmei imperiale romane – Pâine şi circ.
Pâinea o scumpesc guvernanţii.
Circul îl oferă sindicatele.
Poporul in integrum a rămas imun la tot ce ţine de zgomotele din arena politică. Indiferent de provenienţa lor.
Cu asemenea gânduri postez aici imagini şi o poezie care nu mai au nevoie de nicio prezentare:
ADRIAN PĂUNESCU:
IMPLOZIA NAŢIONALĂ
CEAŢĂ POLITICĂ, ÎN TOATE CABINETELE GUVERNAMENTALE
Şi nicio speranţă. România se prăbuşeşte zi de zi,
Ceasurile ei merg bine, la secundă, dar au întârzieri
Cu deceniile. Ora exactă e ora exactă. Dar ne-am întors
În 1930 şi urmează, Doamne ajută să nu fie aşa,
Direct anul 1940. Împărţirea României e un dans la modă,
E un şlagăr la modă, pe care se pliază un dans la modă.
Fărâmiţare şi Tragedie. Vremuri de inutilă transparenţă.
Că bine zicea premierul, cumpărăm televizoare color
Ca să vedem la ele prăbuşirea ţării, că bine zicea,
Foarte bine zicea premierul, care, în mod îndesat,
Sacadat, cu maxilarele strânse, ca un tânăr şi talentat
Ofiţer german din al doilea război mondial, ca un
Finanţist remarcabil, face toate socotelile, socotelile
Îi ies corect, dar ţara se prăbuşeşte. Ce aritmetică
O mai fi şi asta, a prăbuşirilor, la ce foloseşte,
Bine măcar că ne ies corect socotelile,
Avem mare noroc să murim cu
Bilanţul contabil bine făcut. Mare noroc!
Altfel, ne putea aştepta o fericire necontabilizată!
Şi premierul nostru ce frumos a descris catastrofa
Care ne ameninţă, participând şi el la ea, în mod
Corespunzător. Ei, Doamne, mare e grădina ta de Prim-
Miniştri şi frumoase aplauze pentru un asemenea
Om serios. Dar pe noi aplauzele şi uralele nu ne mai
Impresionează, cum auzim aplauze şi urale, cum aşteptăm
Rafalele către zidul cazărmii de la Târgovişte.
________________________________________