APĂRAREA FRONTIEREI DE EST A ALIANŢEI

Pentru cine priveşte doar emisiunile de televiziune ce proslăvesc un trecut definitiv apus, rândurile de mai jos vor fi enervante. Mai ales că acestea nu fac decât să sensibilizeze pe cei ce au ochi să vadă şi minte să înţeleagă, că superputerea lumii – place sau nu, asta-i realitatea -, evident Statele Unite, controlează, prin baze aeriene, trupe dislocate în zonă, precum în România, la Constanţa, şi sisteme antirachete, toată frontiera de Est a NATO.

Nici vorbă de vreo reţinere a Americii în apărarea noilor state membre ale Alianţei Nord-Atlantice. La care se adaugă – conform declaraţiei secretarului general al NATO, la Lisabona, cu ocazia Summitului Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic -, asigurarea securităţii Republicii Moldova şi a Georgiei. State care nu se vor mai afla sub protecţia militară rusă. Şi în care nu vor mai pătrunde niciodată – a se reţine şi la Kremlin – trupe trimise la o supărare pasageră a unor oficiali ai Federaţiei Ruse.

O privire pe harta statelor baltice ar fi, în sensul menţionat, pe deplin edificatoare. Spaţiul aerian al Estoniei, Letoniei şi Lituaniei – foste republici sovietice, ca şi Moldova – este apărat de escadrilele de vânătoare trimise, prin rotaţie, de statele aliate, inclusiv Statele Unite ale Americii.

Astfel, avioane de luptă precum F-15C pot opera şi pe Aeroportul Internaţional Siauliai din Lituania. Mai mult, statul vecin, Estonia a terminat, acum câteva săptămâni, modernizarea Bazei Forţelor Aeriene de la Amari.

Aceasta poate găzdui 16 avioane de vânătoare, 20 aeronave de transport şi un trafic de 2000 de militari pe zi – din forţa expediţionară a NATO.

Anterior, baza estoniană, ca şi aeroportul lituanian au fost aerodromuri sovietice.
Ulterior, NATO a finanţat 35% din costurile modernizării bazei estoniene.

Ministrul estonian apărării, Jaak Aaviksoo a ţinut să declare: „Nu doar forţele noastre aeriene au primit o bază, dar şi aliaţii noştri acum au, de asemenea, o casă, sau dacă preferaţi, un cuib în Estonia, unde pot ateriza şi se pot odihni”

Şeful Forţelor Aeriene Estoniene, generalul de brigadă Valeri Saar, a precizat că avioanele NATO participante la misiunea de poliţie aeriană pot utiliza oricând baza de la Amari.

Preşedintele Toomas Hendrik Ilves, fost cetăţean al S.U.A., ex-angajat al postului de radio Europa Liberă, nu a ezitat să afirme că finalizarea bazei va facilita desfăşurarea de trupe aliate şi de echipament militar destinat naţiunii sale pentru o intervenţie militară rapidă:
“Este evident că o ţară mică precum Estonia ar avea nevoie de ajutorul aliaţilor săi în caz de o criză militară gravă. De asemenea, este clar că nu contează cât de dispus este cineva să ne ofere ajutor, dacă nu are o infrastructură adecvată la sol. Să fim sinceri: până în prezent capacitatea noastră de a accepta ajutorul aerian al aliaţilor a fost extrem de limitat.”

Cine poate genera o criză militară gravă în statele baltice? Doar Rusia.

Misiunile aliate de poliţie aeriană au fost lansate în martie 2004, după ce Estonia, Lituania şi Letonia au fost admise în NATO.

Prin rotaţie, avioane de vânătoare din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Turcia, Spania, Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia, Portugalia, Polonia, România şi Cehia au protejat spaţiul aerien baltic împotriva incursiunilor avioanelor militare ruseşti.

Preşedintele Ilves, a mai precizat că, începând cu 2012, când modernizarea anunţată va fi complet finalizată, NATO va avea la dispoziţie una dintre cele mai moderne baze aeriene din regiune.

Prin obţinerea facilităţilor de utilizare a bazelor aeriene de la Siauliai şi Amari, NATO poate declanşa acum operaţiuni aeriene din cinci state ex-sovietice.

Anterior, operaţiunea militară aliată din Afganistan a avut drept efect punerea la dispoziţia Alianţei a bazelor aeriene din Kârgâzstan – la Manas, Tadjikistan – la Duşanbe şi Uzbekistan – la Termez.

Iată cum din Marea Baltică, până în Georgia şi Azerbaidjan, în Caucazul de Sud, NATO are suficiente baze de sprijin pentru susţinerea logistică a trupelor dislocate în Afganistan.

Aeroporturile nu sunt singurele locaţii unde a crescut prezenţa militară a NATO, în general, şi a SUA, în special, în regiunea Mării Baltice.

În urmă cu opt săptămâni, 13 state membre ale NATO şi partenere au derulat un amplu exerciţiu naval în Marea Baltică.

Au luat parte peste 4.000 de militari, 60 de nave, plus un număr de avioane şi elicoptere din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda şi Suedia.

A fost cel mai mare exerciţiu naval organizat vreodată în apele finlandeze, în apropiere de Golful Botnic, unde, în 2009, NATO a organizat cel mai mare exerciţiu aerian derulat vreodată în această zonă.

Ulterior, după numai o săptămână, Comandamentul European al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale a declanşat un exerciţiu de amploare al trupelor de elită din 10 state aliate, la baza poloneză din Swidwin.

De acolo au fost dislocaţi – printr-un impresionant pod aerian, 1300 de militari din forţele speciale aliate – la două baze din Lituania.

Pentru prima oară au acţionat în comun combatanţi din forţele speciale ale SUA, României, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Croaţiei, şi – nu este nicio eroare – ale Ucrainei.

Miza? Testarea capacităţii statelor menţionate de a coopera pe timpul situaţiilor de criză.

040620-N-4308O-056

A fost utilizată şi nava amiral a Flotei a şasea a SUA, “Mount Whitney”. Aţi uitat? Sau nu ştiaţi? Aceasta a devenit celebră după trimiterea sa în portul georgian Poti, de la Marea Neagră, ca un avertisment sever al administraţiei americane, pentru Moscova, un show of force/o demonstraţie de forţă, la scurt timp după războiul ruso-georgian, din 2008.

Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a inspectat elicopterele utilizate în exerciţiul menţionat, de forţele speciale, a vizitat nava „Mount Whitney” şi a declarat:”politica activă a Lituaniei a făcut ca astfel de garanţii de apărare să ne fie furnizate în caz de nevoie”.

Competenţele dobândite în asemenea exerciţii aliate, precum cele descrise anterior, au fost testate în teatrele de operaţiuni militare, în confruntări armate reale.

Cele 12 noi state membre ale NATO din Europa de Est – Albania, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia – au trimis unităţi expediţionare pentru Forţa NATO din Kosovo (KFOR), pentru Coaliţia care a acţionat în Irak şi pentru Forţa Internaţională de Asistenţă de Securitate din Afganistan.

Concomitent, şi statele semnatare ale Parteneriatului pentru Pace, precum Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia, Finlanda, Georgia, Irlanda, Kazahstan, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Suedia, Elveţia şi Ucraina au oferit subunităţi pentru una sau mai multe din misiunile amintite mai sus.

Atunci când, într-una din ţările partenere, s-a făcut tranziţia democratică, de la un preşedinte la altul, sau de la un guvern la altul, nimeni nu a comis eroarea să facă declaraţii conjuncturale la adresa unui stat membru al NATO, a preşedintelui acestuia, sau în legătură cu o ipoteză emisă, ca o estimare a unei posibile evoluţii într-o zonă geopolitică.

Cine comite o asemenea imprudenţă, pentru a confirma suveranitatea limitată a unui stat, încă tutelat, vizibil, de puterea ex-imperială de la Răsărit, ar trebui – dacă mizează pe luciditate politică – să reflecteze la efectul apariţiei navei “USS Mount Whitney” în apele maritime georgiene…

Iar dacă statul respectiv nu are acces la mare, să nu uite că un show of force poate fi nu doar pe mare, ci şi în aer. Precum s-a convins – cu bucurie – şi preşedintele Lituaniei.

ARTICOL PUBLICAT DE ARENA.MD

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~