SPERĂM SAU CAPITULĂM?

*Un caz – armata, o privire culturală

Titlul nu-mi aparţine. El este genericul părţii a patra, din cele cinci secţiuni câte are volumul scris de Maria şi Dumitru Iacob, intitulat, cu o fină ironie, „Fondul şi forma/o poveste culturală”, publicat la Editura Tritonic. Iar aceste rânduri nu sunt un laudatio. Ci semnalarea efortului a doi comunicatori cu audienţă în mediul universitar şi tangenţe cunoscute cu lumea militarilor români.

Ei bine, în economia tomului menţionat există fragmente antologice. Cel puţin pentru cei ce se raportează la mediul militar cu atenţie. Nu cu persiflări bulevardiere, sau cu etichetări ministeriale deloc realiste.

Este o pledoarie pentru omenia comunicării. Inclusiv în mediul militar. Doar pentru militari nimic nu este „mai preţios decât sentimentul de a fi împreună cu ceilalţi.” În armată acest lucru fiind “o condiţie fundamentală de existenţă, de existenţă umană şi organizaţională.”

Autorii atrag atenţia că militarii nu pot activa decât alături de cei care le împărtăşesc condiţia, misiunile şi privaţiunile. În echipă.
Aşa se naşte camaraderia militară. Care nu poate fi anulată printr-un “ordin de sus”. Fiind doar condiţia sine qua non a spiritului de corp. Cea mai puternică armă a oricărui organism militar profesionist.

Cum este văzută organizaţia militară, din interior, când comunicarea este deficitară? Maria şi Dumitru Iacob răspund cu sintagme cunoscute, fiecare cu argumentări ireproşabile:”Suntem o adunătură!”, “Suntem o altă lume…!”, “Suntem o castă infailibilă!”

Toate fiind rezultatul unor goluri în comunicare. Care dispar acolo unde liderii comunităţilor militare probează inteligenţă, bunăcredinţă şi capacitatea de a se raporta la semenii în uniformă ca la fiinţe vii, cu trăiri distincte, aşteptări diferite şi o acută nevoie a aprecierii obiective a lucrului bine făcut.

Cum este privită o comunitate militară din exterior, atunci când comunicarea este deficitară?

Autorii nu ezită să formuleze răspunsuri temerare: „Sunt nişte… primitivi!”, ”Sunt o…gaură neagră!” – ca permanentă sursă de cheltuieli, “Sunt carnea de tun, de care…avem nevoie!”.

Şi exemplele ar putea continua. Toate fiind utile oficialilor predispuşi la excese verbale, îndeosebi pe micul ecran.

În esenţă, Maria şi Dumitru Iacob oferă, cu eleganţă, o consiliere gratuită. Una valabilă la toate nivelele societăţii noastre. Sintetizabilă în îndemnul ”Pentru a nu ucide comunicarea, evitaţi tonul ultimativ! ” Ei, aş…

CURSIV PUBLICAT ÎN ZIUA VECHE.RO

___________________________________________________________

REPLICA UNUI GENERAL, CARE ÎŞI SCRIE SINGUR RÂNDURILE/GÂNDURI:

Am citit “Un caz – armata…” Sunt interesante aprecierile celor doi, Maria şi Dumitru Iacob cu privire la spiritul de corp manifestat în armată. Din păcate, observaţiile domniilor lor se bazează pe ceea ce le-au povestit bunicii despre armată.

Ar fi fost interesant să fi citit replicile confraţilor noştri la semnalele pe care dv., eu şi alţii ca noi le-am dat în legătura cu ceea ce se întâmplă azi în armată.

La nivelul structurilor centrale servilismul politic şi politicianismul domină viaţa şi relaţiile interumane. La nivel tactic, al unităţilor de linie, pe care nu greşim dacă le numim la nivel judeţean, servilismul politic şi politicianismul fac casă bună cu afacerile, eventual, în mare taină, şi în tranzacţie bilaterală, o funcţie pe la Bucureşti, dacă se poate avansabilă.

Astea se tranzacţionează la o partidă de pescuit, de vânătoare , la un chiolhan cu … de 18 -20 de ani. Vreţi cazuri concrete ? Nu vreau să vă produc neplăceri. S-a prea curvit armata.

Spirit de corp, colegialitate… au ieşit din regulamentele nescrise, moştenite de la străbuni. Ce frumos sună. Vedeţi care-i diferenţa între un militar din armatele est europene şi cel american?

Americanul nu a plecat din Vietnam până nu şi-a adunat morţii. Eram în funcţie şi am primit o delegaţie de foşti militari, foşti combatanţi, cum zic ei, nu prea în vîrstă. Cam 45 – 50 de ani. Mi-au solicitat să caut în arhivă şi să găsesc … referiri la locurile unde au fost înhumaţi militarii americani ucişi în războiul din Coreea. Atenţie, Coreea şi nu Vietnam.

Câte lecţii ne pot da americanii despre ce înseamnă spiritul de corp, democraţia, respectul legii şi câte şi mai câte !

Dvs. aţi rămas un visător, cu credinţa că vom reveni la normal. Nu, eu nu mai cred în normalitate. Aţi văzut cât de dur se poartă doamna Merkel în relaţiile cu Grecia ? Şi pe Băsescu cred că l-a pus la punct.

Căţeii de la FMI latră fără jenă. Adio popor sărac cu duhul, nu-ţi vei mai găsi liniştea curând. Va trece mult timp până se va naşte un adevărat român. Şi atunci va fi o problemă, dacă va mai avea cui să se adreseze.

Am citit şi articolul ”Ministrul apărării îl minte pe preşedinte” . Greşiţi domnule Petrescu. Preşedintele şi-a ales un ministru ca să-l mintă, să aibă scăpare la judecata de apoi.

NOTA AUTORULUI BLOGULUI: Nu specific identitatea generalului, pentru că rândurile îmi erau destinate doar mie. Ascund însă atâta amărăciune – de interes general -, încât am decis să le postez spre dreapta judecată a cititorilor acestui areal electronic.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~