Ion Petrescu

Valeriu Tabără, madam Udrea şi moartea satului românesc

Una dintre diferenţele, între o epocă apusă şi alta… stătută – perceptibilă şi de către cel mai simplu conaţional al nostru – este că Nicolae Ceauşescu nu a uitat satul unde a văzut lumina zilei, în timp ce Traian Băsescu, născut la Basarabi, azi Murfatlar – denumire ce vine de la cuvântul tătăresc “Murvet”/”om generos” – pare a fi uitat de votanţii săi din mediul rural, atâţia câţi au fost.

Scriu aceste rânduri după zile bune trăite acolo unde numai poştaşul, popa şi câte o vădană mai bat la uşa celor ce supravieţuiesc într-un mediu ostil vieţii civilizate. Şi după ce l-am văzut, consternat, pe micul ecran, pe distinsul Valeriu Tabără, luând pe după umeri o reporteriţă – semn al potenţei, evident cea de demnitar –, pentru a-i arăta un câmp verde! Mesaj stupefiant pentru telespectatori, cruciţi să vadă cum ditamai ministrul agriculturii afirmă, cu diplomaţie, că mediul rural renaşte. În imaginaţia sa, probabil.

Îi sugerez ministrului Tabără să împrumute un elicopter de la omologul ce supervizează organismul militar autohton şi să survoleze zonele uitate de Dumnezeul puterii actuale, uşor detectabile. Cum este cea din Vrancea.

Bălării multe. Drumuri de ţară neschimbate de pe vremea loviluţiei. Oameni stingheri pe câmp. Puţini. Cocoşaţi de anii de muncă. Septuagenari. Octogenari. Arşi de soare şi lipsiţi de orice speranţă. Abia se mai mişcă. Sunt doar piele şi os. Cu ochii-n găvane îşi mai caută o ceapă bine înfiptă în pământ, o fasole aproape uscată de secetă, un pepene muşcat de un iepure nocturn, un bărbat în putere să le stivuiască lemnele, să le plivească via, să le îndrepte gardul sau uşa lăsată într-o parte, a pivniţei în care nimeni nu a mai coborât de atâţia ani de zile.

Şi vin, din Italia, băieţii plecaţi într-o lume altfel rostuită. Şi nu îndrăznesc a râde de părinţii lor, dar spun. Acolo nu mai vezi, pe câmp, ţipenie de om cu sapa! Totul este mecanizat.

Când a fost ultima dată ministrul Tabără la madam Udrea – vistiernicul preşedinţiei – pentru a o invita să reflecteze la adevăratele proiecte de care are nevoie agricultura?

Când i-a propus ardeleanul Valeriu Tabără transilvăneanului Emil Boc să se ocupe guvernul actual şi de cei ce supravieţuiesc în muribundele sate româneşti?

De ce nu vine nimeni, din actuala structură a coaliţiei aflate la putere, cu soluţii menite a motiva substanţial, pe plan financiar, familii tinere dispuse a prelua servituţile la care nu mai fac faţă bunicii de la sate?

Ce se aşteaptă? Să moară toţi?

Să rămână ţarina de izbelişte, casa pradă paraginei şi areale întregi sub semnul pământului pârjolit de necredinţa în viitorul patriei noastre?

Este nevoie de o lovitură militară de stat, pentru a reda preşedinţiei onoarea, premierului vigoarea şi miniştrilor responsabilitatea administrării, din dragoste de ţară, a acestui scump pământ românesc?

Ultima întrebare este legitimă. Libertatea de exprimare fiind garantată de Constituţie.

Asta şi pentru că am în vedere impotenţa opoziţiei, drogată, la propriu, de plimbarea, pe la televiziuni intelligence, pardon, inteligent controlate de cine trebuie să dicteze genul proxim şi diferenţa specifică.

Bag seamă că nepăsarea preşedintelui, încă în funcţie, timiditatea premierului, nepriceperea damei Udrea, ignorarea dramei din mediul rural, de către aparentul ministru Tabără, dar şi absenţa sângelui vital, din “instalaţiile” liderilor opoziţiei, o să ne ducă la reapariţia… haiducilor.

Ei luau de la bogaţi şi dădeau la săraci, că doar nu toată lumea o fi ticăloşită, lipsită de credinţă în Dumnezeu şi dusă-n lume de urâtul „managerilor” actuali ai României.

Cine nu are părinţi, la sat, nu la oraş, nu poate înţelege drama celor care se simt părăsiţi de bunul simţ, pe tărâmul unde au muncit o viaţă întreagă, de dimineaţa până seara.

Şi distinsul Valeriu Tabără o lua pe după umeri pe reporteriţă – semn al potenţei, evident cea de demnitar –, pentru a-i arăta un câmp verde…