Este comemorarea, de acum, a aproape 3. 000 de victime, ale acelor atacuri, una relevantă şi pentru România?

Înainte de a formula un posibil răspuns, este bine să ne amintim reacţia naţiunilor lumii, la condamnabilele acţiuni sinucigaşe, ale celor 19 luptători Al-Qaida, implicaţi în deturnarea avioanelor destinate a deveni bombe fără precedent, în urma exploziilor astfel provocate murind bărbaţi şi femei din 90 de ţări.

“Nous sommes tous Americans!/Suntem toţi americani!” titra, la Paris, sobrul cotidian Le Monde. Cuvinte care sintetizau uriaşul val de simpatie şi sprijinul necondiţionat, al tuturor celor conştienţi că s-a deschis Cutia Pandorei, cu toate relele terorismului global – fanatism, cruzime, ură, aroganţă şi tot ceea ce poate accelera trimiterea la moarte, a semenilor care văd altfel lumea, decât adepţii Al-Qaida.

Aflat, în acea zi nefastă, de 11 septembrie 2001, la bordul lui Air Force One – indicativul aeronavei menite a transporta pe preşedintele Statelor Unite -, George Walker Bush era asaltat atât de rapoartele telefonice, ale celor meniţi a evalua efectele atacurilor criminale, cât şi de mesajele verbale directe, ale şefilor de stat, de pe toate continentele, care exprimau condoleanţe şi simpatia popoarelor lor.

Cum a fost posibil un asemenea Tsunami de solidaritate faţă de momentele dificile prin care trecea naţiunea americană?
La 11.09.2001, Statele Unite erau recunoscute – inclusiv la Beijing şi Moscova – drept liderul politic, militar, economic şi moral al lumii.

De ce şi moral? Declaraţia de Independenţă şi Constituţia S.U.A. cuprind valorile libertăţii şi demnităţii umane. Sunt idealuri nu doar proclamate, ci şi asumate, oficial, în toate statele cu pretenţii democratice, din lume. Deşi unele dintre acestea o fac formal şi nu puţini şefi ai unor ţări partenere sau aliate Americii optează pentru autoritarism – călcând astfel în picioare demnitatea şi libertatea propriilor conaţionali.

Dar atunci, la 11 septembrie, atacurile iniţiate de Al-Qaida la New York şi Washington D.C. au vizat aneantizarea simbolurilor portdrapelului Libertăţii, spre care tinde întreaga lume.

A urmat reacţia masivă a Americii. Prin declanşarea războiului global împotriva terorismului. Azi, în Rusia, China şi în unele metropole din Uniunea Europeană, cei ce evocă măsurile luate de Casa Albă, ca răspuns la atacurile condamnabile, afirmă că administraţia prezidenţială condusă de George W. Bush a încălcat nu doar tratate şi legi internaţionale, ci şi drepturile omului şi libertăţile din teritoriile unde trupele expediţionare americane au intervenit în forţă, ca un tăvălug, dislocând de la putere regimuri vinovate şi de asasinarea a nenumăraţi irakieni şi afgani, doar pentru că gândeau altfel decât preşedintele Saddam Hussein, în Irak, şi liderii talibani, în Afganistan.

În acest mod, prima victimă a războiului terorii pare a fi – conform contestatarilor mai sus indicaţi – autoritatea morală a superputerii americane.

În mod paradoxal, Kremlinul uită acum intervenţia militară sovietică în Afganistan, de unde soldaţii cu steluţe roşii la căciuli, s-au întors „cu coada între picioare”, dar zâmbind, forţat, spre camerele de filmat instalate la frontiera sovietică, pentru a imortaliza “triumfala întoarcere în patrie”, a unităţilor, deloc victorioase, ale Uniunii Republicilor Roşii, de tristă amintire.

Indiscutabil, războiul purtat în Irak şi cel dus în Afganistan au afectat puterea economică a Statelor Unite. Cu toate acestea, S.U.A. au şi vor avea, şi în următoarele decenii, cea mai puternică armată din istoria omenirii. Explicaţia menţinerii acestei supremaţii militare nefiind doar cel mai mare buget pentru apărare, din lume, ci şi un mod de organizare aparte, ce include „aerisirea” periodică, la trei-patru ani, a comenzii la toate eşaloanele Forţelor Armate Americane. Fapt ce motivează, obiectiv, profesioniştii în uniforme militare.

Iluzia Moscovei? Inamicii Statelor Unite nu mai au aceeaşi temere, pornind de la angajamentele militare americane actuale. O formulare pe măsura credinţei lui Vladimir Putin că va reuşi refacerea Uniunii Republicilor ex-sovietice, redând Rusiei orgoliul de a fi egala Americii. Dar, fără tehnologia de peste Ocean, federaţia condusă, probabil, şi în viitor, de Dmitri Medvedev, va rămâne doar un areal bun pentru organizarea periodică a reuniunilor, la nivel înalt, a Comunităţii Statelor deloc Independente. Cu plecăciunile şi promisiunile de rigoare ale vasalilor, precum prezidentul de la Chişinău, Lupu Marian.

A început decăderea superputerii lumii, la 11 septembrie 2001? Răspunsul cel mai bun l-a dat viitorul preşedinte al Republicii Populare Chineze, actualul nr. 2, Ji Xinping, care i-a spus lui Joe Biden, omologul său american, că aşa cum Statele Unite consideră, acum, statul chinez, drept o putere globală a lumii şi Beijingul recunoaşte forţa militară inegalabilă, în prezent şi viitor, a Americii, cu care îşi doreşte un tandem util stabilităţii mondiale.

Au pierdut americanii controlul lor constituţional asupra executivului american? Criza economică ar înclina balanţa în favoarea unui răspuns afirmativ. Dar poziţia Trezoreriei Statelor Unite este una sugestiv sintetizată de vicepreşedintele Biden:”atâta timp cât noi tipărim banii, falimentul economic este exclus.”

Ultimul sondaj de opinie, la nivel naţional, realizat de The Pew Research Center for the People & the Press, derulat între 17 şi 21 august a.c., cu participarea a 1.509 americani, conduce la concluzia că opinia publică de peste Ocean are o atitudine în general pozitivă, faţă de răspunsul guvernului la ameninţarea teroristă. Totuşi, la întrebarea de ce nu a avut loc, ulterior, şi un alt atac major asupra S.U.A., 43% consideră că este efectul măsurilor preventive luate de actualul guvern. Dar 33% răspund că ţara a avut noroc!

Majoritatea americanilor consideră că teroriştii au aceleaşi posibilităţi (39%) sau chiar mai mari, decât acum un deceniu (23%), de a lansa un alt atac major, asupra Statelor Unite. Doar 35% cred că este mai greu pentru terorişti să atace S.U.A. azi. În pofida uciderii lui Osama bin Laden, 47% dintre americani cred că nu au fost capturaţi şi ucişi majoritatea celor vinovaţi de atacurile din 11 septembrie 2001. 45% susţin exact contrariul!

26% dintre repondenţii la sondaj afirmă că războiul din Irak a diminuat şansele unor noi atacuri teroriste în America. 25% dintre americani cred acelaşi lucru despre războiul din Afganistan. Dar majoritatea lor susţin că aceste războaie fie au crescut riscul unor noi atacuri teroriste, în ţară, fie nu au făcut nicio diferenţă faţă de pericolele existente anterior declanşării lor.

La un deceniu distanţă, de la ziua fatidică a atacurilor teroriste, pe sol american, majoritatea cetăţenilor S.U.A. resping argumentul potrivit căruia atacurile au declanşat o ciocnire a civilizaţiilor, între comunitatea occidentală şi lumea musulmană. 57% dintre repondenţi afirmă că atacurile din 11 septembrie 2001 au dus la un conflict cu un grup mic, radical, în timp ce 35% susţin că a început o confruntare majoră, între occidentali şi islamici. Totuşi, 67% dintre americani sunt destul de preocupaţi cu privire la creşterea extremismului islamic, în Statele Unite.

Quo vadis, America? Nu spre dezastrul dorit de Moscova, care constată, prin intermediul unor analişti, buni executanţi ai indicaţiilor primite de la Kremlin, că societatea americană este polarizată între democraţii şi republicanii incapabili a identifica soluţii comune, pentru a înfrunta dificultăţile economice. Mai lipsea recomandarea ca în S.U.A. să apară partidul America Unită, precum Rusia Unită, a lui Putin.

A fost înfrântă S.U.A. în războiul antiterorist? În Africa de Nord şi Orientul Mijlociu s-au prăbuşit şi se mai clătină regimurile autoritare care au sprijinit extinderea Al-Qaida. Iar cooperarea, de ultimă oră, a autorităţilor pakistaneze, pentru prinderea liderilor organizaţiei extremiste, indică recunoaşterea focalizării atenţiei Casei Albe spre arealul replierii combatanţilor islamici, în zona de graniţă dintre Afganistan şi Pakistan.

Este comemorarea, de acum, a aproape 3. 000 de victime, ale acelor atacuri, din 11 septembrie 2001, una relevantă şi pentru România?
Probabil că da.

Cu menţiunea că politicienii de la Bucureşti – aşa cum erau ei, ex-comunişti şi ex-utecişti – au primit undă verde pentru NATO, doar după ce un prim batalion al Armatei României a acţionat în teatrul de operaţiuni militare din Afganistan. Forţa expediţionară a ţării noastre afirmându-se ulterior şi în misiunile primite pe tărâm irakian.

Mai este azi valabilă afirmaţia: “Nous sommes tous Americans!”? Înainte de a răspunde, să nu uitaţi că mai există, în clasa politică dâmboviţeană, personaje care încă sunt atrase de cântecul de sirenă al Kremlinului.
Precum la ultimele alegeri.