Basm cu un general chinez

Unicul portavion al Chinei
CVN-78_Artist_Image

Ne place, sau nu, trăim în plin război psihologic. Unul dintre efectele acestuia fiind prostirea populaţiei cu ştiri bombastice, menite a genera temeri, în faţa unei grozăvii imaginabile, comparativ cu care realitatea imediată, de la noi, din ţară, este la dolce vita.

Opusul acesteia fiind sugerat de un titlu precum: “Vom apăra Iranul chiar dacă asta ar însemna Al Treilea Război Mondial”

Ei, aş!

Şi intoxicarea cititorilor naivi continuă:
“Dușmanii Iranului sunt și dușmanii chinezilor, indiferent ce ar însemna acest lucru. Asta este concluzia trasă în urma afirmației lui Zhang Zhaozhong, un important general chinez, care a declarat că ei, chinezii nu vor ezita să apere Iranul”

O afirmație generată, din Înalt Ordin, emis la Beijing, unde oficialităţile cred că “sancţiunile occidentale împotriva Iranului vor complica, vor agrava situaţia şi vor conduce la intensificarea confruntării pe tema programului nuclear al Teheranului.”

“China a fost totdeauna împotriva sancţiunilor unilaterale faţă de Iran”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Liu Weimin, după ce SUA, Marea Britanie şi Canada au anunţat sancţiuni împotriva Iranului. Da, dar Beijingul s-a opus oricărei medieri internaţionale, inclusiv a SUA, atunci când a fost vorba de ameninţările sale la adresa unor state vecine, cu care are diferende teritoriale. Echitabil, nu-i aşa?

Potrivit Chinei, presiunile şi sancţiunile ” vor agrava situaţia şi vor intensifica disputa, mergând împotriva păcii şi a stabilităţii regionale” a mai declarat Liu Weimin. Dar oficialii de la Beijing trec sub tăcere presiunile pe care le fac asupra unor state precum Japonia şi Taiwanul, prin organizarea şi derularea unor ample exerciţii militare navale în apropierea acestor ţări.

Noile sancţiuni vizează, în special, sectoarele bancar şi petrolier, fiind decise în urma unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care menţionează o “posibilă dimensiune militară” a programului nuclear iranian. Un raport pentru creduli, din moment ce, conform serviciului secret german, BND, prima rachetă nucleară iraniană este o realitate din primăvara anului 2010, iar Mossadul susţine că Teheranul a achiziţionat deja arme nucleare, probabil de la regimul comunist nord-coreean.

China este primul partener comercial al Iranului, cu schimburi bilaterale în valoare de 30 miliarde $. Era partener şi al Libiei, de unde şi-a retras rapid muncitorii. După cum este şi al Siriei, unde nu mai are ce face, deoarece situaţia de acolo are trei repere ce indică ireversibilitatea procesului declanşat de revolta a cărei reprimare manu militari a dus la moartea a mii de sirieni: 1. răsculaţii au deja structuri proprii de conducere civilă şi formaţiuni paramilitare; 2. Liga Arabă a decis sancţiuni împotriva guvernului de la Damasc; 3. Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, eliberate de obligaţiile bunei desfăşurări a operaţiunilor aliate aeriene şi navale vizând Libia, au determinarea de a se focaliza iniţial pe Siria, ulterior pe Iran.

Chiar dacă, recent, guvernul sirian a finanţat o documentare a unor jurnalişti străini, în anumite zone afectate anterior de revoltă – în ideea de a demonstra că situaţia este sub control – au murit prea mulţi oameni pentru ca preşedintele Bashar al-Assad să mai spere că va rămâne şeful statului. O convingere împărtăşită şi de diplomaţii arabi acreditaţi la Bucureşti.

Sigur. Rusia a trimis un portavion şi alte nave militare spre Siria. China ce măsuri ar putea lua? Are doar un singur portavion. Iar forţele sale aeriene nu au nici capacitatea, nici experienţa de a survola state amicale sau neutre, pentru a veni, cu un număr de escadrile, în eventualul ajutor acordat guvernului sirian actual. Iar despre ajutor militar cu trupe terestre nici nu poate fi vorba. Atunci, despre ce Al Treilea Război Mondial bătea câmpii generalul chinez?

O fi şi Rusia, aliatul Iranului – cu poziţii apropiate de cele ale Chinei, dovadă eticheta dată noilor măsuri: “inacceptabile” -, dar generalii ruşi măcar fac diferenţa dintre măsuri disuasive cu impact la alegătorii ruşi, precum trimiterea portavionului Kuzneţov, şi ipotetica confruntare cu flota americană din Marea Mediterană, net superioară, la toate capitolele.

Că Iranul nu va da ceda, în legătură cu programul său nuclear, era de aşteptat. Noile sancţiuni occidentale l-au motivat pe preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, să peroreze alte ameninţări, la adresa statelor ostile ţării sale, în cadrul unei alocuţiuni televizate. Un discurs care nu face mai puternice Forţele Armate Iraniene, decât la capitolul: moralul ridicat personal de prezidentul Iranului.

Simpla scoatere, din ecuaţia politică viitoare, a actualului preşedinte sirian, ar detensiona situaţia. Ipoteză pe care diplomaţia arabă nu o mai trece la capitolul evoluţii posibile, ci la alternativa lucidă faţă de o confruntare militară în care cine face acum declaraţii ameninţătoare nu are decât de pierdut. Pe termen scurt, mediu şi lung.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~