100.000.000 de chinezi s-au retras din Partidul Comunist (video)

În disperarea de a descoperi fisuri în locomotiva politică/economică/socială a Chinei, care a prins viteză, pentru a ajunge din urmă pe cea americană, din pălăria serviciilor secrete ruse sunt scoşi la înaintare, ca din întâmplare, pentru adecvată mediatizare, personaje precum Andrei Illarionov, fostul consilier pentru politică economică a lui Putin, în perioada anilor 2000-2005.

Acesta a afirmat că “în prezent există mai mult de 100 de milioane de chinezi care s-au retras din Partidul Comunist. Vreau să reamintesc telespectatorilor că numai cu şapte ani în urmă a fost publicată o carte intitulata,”Nouă Comentarii despre Partidul Comunist “, care încurajează pe toţi cetăţenii chinezi să demisioneze din P.C.C. şi organizaţiile asociate acestuia. ”

Illarionov se referă la “Tuidang”/”Părăseşte Partidul” o mişcarea activă acum în China.

După ce a activat ca un consilier de politică economică pentru preşedintele rus de atunci, Vladimir Putin, Illarionov şi-a declarat mai târziu opoziţia faţă de ceea ce el considera modul autoritar de conducere a statului, de către partidul lui Putin. Acum el se află în parlament, ca reprezentant al unui partid de opoziţie.

Illarionov supervizează un show de radio numit “Fără glumă” la postul de radio “Ecoul Moscovei,” în prezent, singurul post de radio privat care promovează comentariul politic independent.

La 1 ianuarie, Illarionov a anunţat primele zece evenimente importante din 2011, în viziunea insitutului de cercetare pe care îl conduce. Printre primele trei a fost mişcarea Tuidang, aceasta fiind precedată de Primăvara Arabă şi Criza Economică Europeană.

Mişcarea Tuidang indică asemănări ale situaţiei actuale din China cu aceea din Rusia, înainte de dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991.

Atunci, demantelarea URSS a fost precedată de părăsirea partidului comunist de 4,2 milioane de ruşi, mai concret: 1 din 5 membri a renunţat la această apartenenţă politică.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~