Kim Jong Un este călare pe situaţie (video)

Deşi promite să urmeze modelul economic chinez,
noul lider de la Phenian este atras de apariţiile imagologice
tipice lui Vladimir Putin, cum demonstrează această fotografie,
difuzată pe 8 ianuarie 2012

North Korea Kim Jong Un

Agenţia Associated Press a transmis o savuroasă corespondenţă vizând evoluţia situaţiei politice interne în Coreea de Nord. Una bazată pe interviul acordat de Yang Hyong Sop.

Cine este acest personaj, doar aparent enigmatic?
Între 1983 şi 1998 a fost preşedintele Adunării Supreme a Poporului, parlamentul de la Phenian. În acest moment este vicepreşedintele aceluiaşi for legislativ al regimului comunist. Alte două repere biografice sunt mult mai relevante! În tinereţe, Yang a avut abilitatea să urmeze Universitatea de Stat din Moscova şi Universitatea Kim Ir Sen, din ţara sa. Concomitent a probat inteligenţa de a se căsători cu Kim Shin-sook, o verişoară a lui Kim Ir Sen – cel care a inaugurat prima dinastie comunistă din lume, fiind iniţial urmat de fiul său Kim Jong Il, apoi de nepotul său, Kim Jong Un.

Ce putea să susţină Yang Hyong Sop, în interviul amintit?
Lucruri previzibile, dar cu nuanţe inedite. De pildă afirmaţia că nord-coreenii sunt pe mâini bune, cu noul lider. Păi cum altfel? Şi ca să fie convingător, intervievatul a punctat: “Noi am suferit cea mai mare pierdere din istoria naţiunii noastre, ca urmare a dispariţiei bruşte, neaşteptate şi tragice a marelui lider Kim Jong Il. Dar, cu toate astea, noi nu suntem deloc îngrijoraţi, pentru că ştim că suntem conduşi de tovarăşul Kim Jong Un, care este total pregătit să ducă mai departe moştenirea lăsată de marele general Kim Jong Il. Respectatul camarad Kim Jong Un l-a secondat îndelung pe marele general Kim Jong Il la conducerea ţării. Şi nu este un secret că el l-a ajutat pe marele general în multe aspecte diferite, nu doar în probleme militare, dar şi în chestiuni economice şi alte domenii. El ştie care era intenţia exactă a marelui general Kim Jong Il.”

Octogenarul intervievat a mai semnalat intenţia tânărului lider de a urma modelul chinez în reformarea economiei ţării sale.

Acesta fiind şi mesajul esenţial al interviului obţinut de Associated Press.

Beijingul fiind încântat, tacit, că la Phenian Kim Jong Un este decis să ţină aproape de China.
Conform înţelepciunii populare din arealul peninsulei Coreea:

Dă carne pentru oase frânte…

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~