Simbol al libertăţii: Falun Gong (VIDEO)

Postul de televiziune NTD a transmis istoria unei idei materializată de trei bărbaţi temerari. Instrumentele pe care le-au avut la dispoziţie? O pereche de freze, un DVD player, şi credinţa lor. Scopul acţiunii lor? Să le transmită conaţionalilor chinezi, din Changchun, adevărul.

falungong-1234

Aceştia, ca şi restul cetăţenilor din China, au avut parte doar de informaţii filtrate de structurile de presă oficiale. Apoi, pe 5 martie 2002, ceva neaşteptat a apărut pe televizoarele din oraş.

Zhang Zhongyu, practicant al Falun Gong:
“Când am intrat în magazin, am observat dintr-o dată că proprietarul acestuia şi trei clienţi erau în jurul televizorului, foarte entuziasmaţi … se difuza adevărul despre Falun Gong.”

Până în 2002, meditaţia de tip Falun Gong a fost interzisă de regimul chinez, de trei ani de zile. Oameni din Changchun au trecut de la practicarea acesteia, în Parcul Victoria, la proteste în Piaţa Tiananmen.

O parte cheie a campaniei regimului împotriva Falun Gong a fost ceea ce Wall Street Journal a numit “propagandă comunistă în stil de război.”

O lovitură majoră, în acest război a fost incidentul auto-incendierii în Piaţa Tiananmen. Cinci persoane au decis să îşi dea foc. Mass-media de stat a susţinut că au fost practicanţi Falun Gong. Şi l-au folosit pentru a întoarce opinia publică împotriva acestei practici. Dar adepţii Falun Gong au ştiut că a fost un fals, deoarece acest tip de meditaţie nu permite sinuciderea.

Cei trei bărbaţi, cu ideea de a difuza adevărul despre Falun Gong, au fost Liang Zhenxing, Liu Haibo şi Liu Chengjun. Li s-a alăturat Lei Ming: “Am făcut acest lucru deoarece regimul chinez calomnia Falun Gong şi nu am avut nici o modalitate de a vorbi pentru noi înşine.”

Ei au urcat pe stâlpii pentru firele telefonice, au tras un cablu şi l-au conectat la DVD!

Cu patru zile înainte de lansare, Liang a fost arestat de poliţie. Fără să ştie dacă el le-a spus poliţiştilor ceva despre intenţia grupului, ceilalţi au mers mai departe cu planul. Rezultatul a fost electrizant.

Se estimează că aproximativ 1 milion de oameni din Changchun s-au uitat la televizor, în acea noapte. Ei au urmărit ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, în timpul auto-incendierii din Piaţa Tiananmen. Inclusiv modul în care Falun Gong a fost practicat, şi salutat, în jurul lumii.

Scriitorul Ethan Gutmann a precizat: “Un lucru uimitor s-a întâmplat atunci! Oamenii au ieşit în stradă pentru a sărbători reabilitarea Falun Gong.” Dar Falun Gong nu a fost restabilit.

În următoarele trei săptămâni, poliţia a arestat circa 5000 de practicanţi ai Falun Gong, în Changchun.

Iniţiatorii emisiunii au fost torturaţi. Iniţial a murit Liu Haibo. Lei Ming a murit în 2006, iar Liang, liderul, a decedat, tot în spatele gratiilor, în 2010.

Însă emisiunea TV, din acea noapte, din Changchun, a lovit puternic credibilitatea Partidului Comunist Chinez. Cei care au vizionat-o au simţit adierea libertăţii care încă le lipseşte.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~