Lauri pentru Dumitru Codiţă

D.C.

Colonelul (r.) dr. DUMITRU CODIŢĂ – inițiator al multora dintre proiectele vizând implementarea prevederilor tratatelor internaționale, de drept umanitar, la nivel național, în perioada ultimilor 20 de ani, a fost recompensat de Comisia Națională de Drept Internațional Umanitar (CNDIU) cu diploma conferită pentru contribuția sa deosebită la înființarea și funcționarea Comisiei. Înmânarea certificatului de atestare s-a făcut în cadrul reuniunii trimestriale a CNDIU, desfășurată la sediul MAI, de către secretarul de stat chestor principal de poliție Petre TOBĂ, președintele Comisiei.

__________________________________

Dumitru Codiţă este membru fondator şi apoi şef al Centrului de Drept Internaţional Umanitar al Armatei (1993 – 2008). A fondat premiul anual „Tudor Radu Popescu”, acordat personalităţilor cu cele mai importante realizări în domeniul DIU. A înființat publicaţia „Actualităţi juridice-drept militar şi drept internaţional umanitar” şi Clubul de drept internaţional umanitar, precum şi Centrul de documentare de Drept Internaţional Umanitar din cadrul Cercului Militar Ploieşti.

Ca membru fondator al Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar a coordonat, până în 2008, secretariatul permanent al acesteia. Este fondator al seriei de lucrări „Colecţia Cartea ARDUPH”.

A organizat şi condus diferite cursuri, simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice pentru personalul militar şi civil, cu participare internaţională. Este autor, coautor şi coordonator a peste 20 de lucrări cu tematică umanitară. Este autorul concepţiei a trei regulamente de instruire a personalului armatei în domeniul DIU, în raport cu nivelul ierarhic al destinatarilor. A publicat numeroase articole şi studii de specialitate. De asemenea, este coordonator al website-lui www.arduph.ro specializat pe problematica DIU, care este vizitat zilnic de peste 100 de vizitatori.

Este membru al Biroului permanent al Filialei Prahova a Crucii Roşii, și al Asociației de geopolitică „Ion Conea”, București.
Pentru activitatea desfășurată a fost inclus în Enciclopedia personalităților din România, ediția 2012 și a primit numeroase diplome, distincții, premii și medalii din partea unor instituții din țară și străinătate.

În prezent lucrează la finalizarea vol. I al Dicționarului enciclopedic de drept internațional umanitar. De la origini până în prezent, aflat în faza de tipărire și la continuarea elaborării Vol. II al acestei lucrări de referință, în domeniul la care se referă.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~