Generalul Mattis – gata pentru Operaţiunea Iran 2012

M 1

Generalul James N. Mattis, comandantul Comandamentului Central al Statelor Unite va superviza posibila Operaţiune Iran 2012.

Mattis s-a născut la 8 septembrie 1950, fiind unul dintre generalii care şi-au câştigat respectul camarazilor în Corpul Infanteriştilor Marini.

A preluat comanda Comandamentului Central al SUA de la faimosul general David Petraeus, la 11 august 2010, după ce a condus Comandamentul Întrunit al Forţelor Statelor Unite, din 9 noiembrie 2007, până în august 2010.

Concomitent a comandat Comandamentul Aliat Suprem pentru Transformare al NATO, din 9 noiembrie 2007, la 8 septembrie 2009.

Anterior, el a condus Forţa Expediţionară a Infanteriei Marine, Comandamentul Central al Infanteriei Marine

şi Divizia 1 Infanterie Marină, pe timpul războiului din Irak.

Rămâne de văzut dacă presiunile diplomatice – inclusiv negocierile de la Moscova, din 18-19 iunie, între Iran, pe de o parte, şi SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Rusia şi China, pe de altă parte -, dublate de retorica militaristă a Pentagonului, ca acţiune disuasivă contra intenţiilor Teheranului de a deveni o putere nucleară, vor avea efect. Sau nu.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~