VICTORIA UNGUREANU redescoperă tărâmul dintre Prut şi Nistru
Evoluţia în timp, ascendentă, a unei jurnaliste ambiţioase, tenace, capabilă de dialog zglobiu, cu interlocutorii săi, vânătoare de subiecte deseori neaşteptate, cu momente de confesiuni publice luminate de asumarea ofensivă a unor clipe irepetabile, indică o româncă răzbătătoare, chiar dacă uneori soarta o lasă, precum i s-a întâmplat şi Basarabiei, cu ochii… în soare.
În pofida unor vitregii generate de iluzia multor români – din stânga şi din dreapta Prutului – că partidele mai reprezintă opţiuni ideologice distincte, deşi acestea nu mai sunt decât etichetele unor grupuri de interese ahtiate după putere şi bani, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, în ciuda unei birocraţii ce mai umileşte fraţii din cel de-Al Doilea Stat Românesc, cu stupizenii generate de vigilenţa falsă a nefireştei lor trieri (?!) pentru sosirea în Patria Mamă, contra tuturor evidenţelor că Lumea Oamenilor Buni la Suflet a apus cu veacul trecut, iată că june şi juni – printre care şi argintul viu numit Victoria Ungureanu – a redescoperit Jumătatea Răsăriteană a Ţării Moldovei.
Semn de dragoste. De patrie.
De euforie. Pe plaiuri unde, de regulă, oamenii îşi încep dimineţile cercetând cerul, pentru a-i înţelege zilei rostul ce urmează…
Cât a investit Rusia, în ex-republica sovietică moldovenească – ce sintagmă jignitoare, pentru o naţiune sclipitoare, precum cea română! – se ştie.
Cât nu face România, cu guvernanţii de ieri şi de azi, pentru mai binele landului din stânga Prutului – se vede.
Cât promite Germania, din postura guvernantului economic a ceea ce se va numi Statele Unite ale Europei – ne-a demonstrat Angela Merkel.
Singura, repet, unica şansă pentru restartarea speranţei în arealul românesc o constituie Statele Unite – cele ale Americii.
Cu un interes clar, fără echivoc – cel strategic.
Minţi luminate, cu dragoste de patrie, au românii cât cuprinde comunitatea lor – in integrum, şi cu cei de peste hotare.
Şi singura investiţie de care se bucură, şi-o adjudecă singuri, o promovează cu încăpăţânarea unei existenţe neîngenunchiate de soarta potrivnică este încrederea – în ei, în cei ce le împărtăşesc tenacitatea, în naţiunea care când părea în pragul disoluţiei, ca în 1914 şi 1940, a renăscut din propria cenuşă, fără ca să proclame o altă limbă oficială – pe cea rusă.
Asemenea gânduri mi-au fost generate de un text ce nu m-a lăsat indiferent – accesibil, acum, prin apăsare AICI.