Pentru cine? Doar pentru aceia fascinaţi de ochii ei, care numai noaptea desluşesc pe rivalii ce ar dori o altă imagine, mascotă, comparaţie, pentru democraţia românească.

Democraţie făcută praf de băieţii zâmbitori, deloc muncitori, plimbaţi prin străinătate doar ca să îşi spele ochii, soaţele, amantele şi să revină acasă cu declaraţii sforăitoare, despre cum vor ei binele ţărişoarei.

Dar nu sunt lăsaţi să muncească!

Sunt scuze penibile.

Nu şi pentru mulţimea obişnuită să asculte doar… vidul intelectual al guvernanţilor.

Tragicomică este lipsa de reacţie publică a celor care, totuşi, nu s-au dus doar să se plimbe, în arealul occidental.

Cei ce ar putea stopa, cu tact, inteligenţă şi consiliere adecvată, declaraţiile isterice, nebunia alergării jurnalistelor hămesite după afirmaţii mai mult sau mai puţin gândite, la guvern, ministere, parlament, şi alte instituţii unde bufniţe mai mici, deloc dalbe, se fac de râsul naţiunii, cu fraze, interogaţii şi exclamaţii de tot hazul, redate pe toate televiziunile, la orele când gospodinele nu mai gătesc, doar clipesc, peste ochii luminaţi de bucuria pasageră, a dezvăluirii micimii altor false personaje publice.

Şi astfel, în fiecare seară…

… duplicate ale bufniţei democraţiei româneşti, pun stăpânire pe spiritele, mai mult sau mai puţin exaltate, ale unor telespectatori avizi de oratorie proastă, discursuri lipsite de idei, politicieni puşi pe harţă, şi epitete denigratoare la adresa a tot ce se mai poate numi, fie şi parţial, românesc.

Între ochii mari ai bufniţei din imagine şi…

… ochelarii, de cal, ai politicienilor români…

…precum şi aceia, cu dioptrii mari, ai alegătorilor români, indiferent de opţiunile lor…

… parcă nu mai este nicio diferenţă.