COMANDANT-ŞEF: În interiorul biroului oval, de la Casa Albă

W.H.

Am fost la Casa Albă, într-o zi cu soare, în care accesul pe principalele culoare nu era decât o lecţie deschisă despre demitizarea administraţiei prezidenţiale, printr-o modalitate practică de a ţine contribuabilii în contact cu esenţa mecanismului de luare a deciziilor. Prezenţa agenţilor serviciului secret am perceput-o doar când un grup de elevi americani au insistat, împreună cu profesorii lor, să se fotografieze cu purtătorul uniformei diferită de cea americană – respectiv aceea pe care o purtam ca ofiţer român. Abia atunci, după primele blitz-uri, un american elegant a venit lângă mine şi mi-a şoptit că este timpul să ne desprindem de acel grup. I-am simţit mâna protectoare pe umăr şi i-am urmat sugestia.

Videoclipul postat aici anunţă o succesiune de reconstituiri ale povestirilor nespuse despre decizii cruciale luate de diferiţi preşedinţi americani, în calitatea lor de… comandant-şef al Forţelor Armate Americane. Premiera? Pe 18 octombrie. Un mod inteligent, convingător şi necesar, de a menţine astfel respectul pentru ierarhia statală, inclusiv cea militară. De ce nu ar fi un serial similar, la un post de televiziune autohton, menit a reda încrederea într-o instituţie cu rosturi clare, într-un regim încă republican?

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~