GENERALUL COLIN POWELL VOTEAZĂ PENTRU OBAMA

După cum a transmis postul de televiziune CBS, ex-secretarul de stat, generalul Colin Powell, a anunţat că va vota pentru ca președintele Barack Obama să obţină un al doilea mandat. Gestul său public indică bătălia, pe muchie de cuţit, la vizibilă egalitate, între adeptul politicii externe dusă cu o mănuşă de catifea, respectiv Obama, şi contracandidatul său Mitt Romney, varianta actuală a lui Ronald Reagan.

Greu de presupus reacţia lui Vladimir Putin, la vizionarea acestor imagini. Pe Obama nu l-a agreat deoarece i-a acordat o maximă atenţie, firească, până la urmă, lui Dmitri Medvedev, cel ce era atunci preşedintele Federaţiei Ruse. Pe Romney l-ar vrea ca interlocutor – deoarece este nou în funcţie –, însă, concomitent, nu prea l-ar dori, la Casa Albă, asta pentru că republicanul a fixat ocheanul militar pe inamicul public declarat – de el -, al Statelor Unite – Rusia lui Putin.

Vin evenimente tot mai interesante pe Planeta Albastră. Una în care, tot mai des, CUVÂNTUL MILITARILOR contează în ecuaţia politică. Afirmaţie deloc valabilă în România, unde fiecare subordonat al menestrelului apărării cântă, joacă şi dansează, după cum ministrul visează.

C.P.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~