MI5 a derulat o operaţiune eficientă de contraspionaj

download

După cum a scris jurnalistul de investigaţii Joseph Fitsanikis, un subofiţer al Marinei Regale Britanice a fost arestat într-o operațiune de contraspionaj, după ce a încercat să vândă secrete de stat unor interlocutori pe care îi credea agenţi ruşi. Edward Devenney, care activa în Marina Regală de peste un deceniu, a fost arestat la începutul acestei săptămâni, în timp ce se întâlnea cu doi ofițeri, din cadrul celebrului serviciu britanic MI5, care s-au prezentat ca fiind spioni ruşi.

Edward+Devenney,+covering+himself+up+as+he+arrives+at+Wesminster+Magistrates+Court

Ofiţerii MI5 au filmat întâlnirea clandestină cu Devenney, care le-a împărtășit informații clasificate, colectate, cu meticulozitate, între 19 noiembrie 2011 și 7 martie 2012. Informațiile constau din materiale criptografiate, codurile de criptare pentru comunicațiile navale britanice, detalii despre submarinul HMS Trafalgar, precum și acţiunile a două submarine nucleare.

Devenney a cerut să fie recompensat cu o sumă de bani. El a apărut în instanță, pe 13 noiembrie şi a recunoscut colectarea de informații clasificate, cu intenția de a afecta securitatea națională a Marii Britanii. Procurorii au declarat că, datorită naturii informațiilor implicate în acest caz, audierile ulterioare, în sala de judecată, ar putea să aibă loc în spatele ușilor închise. Data anunţării sentinţei a fost stabilită pentru 12 decembrie.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~