După apă sfințită. Peste poate.

Cozi lungi de circa două, chiar trei sute de oameni.

Am intrat în biserică. Mulțime. Îmbulzeală. Țipete de copii.

Preoți depășiți de situație. Afară, la coada imensă, îmbrânceală.

Cultul comunității civilizate, fie aceasta și una de sorginte religioasă, ar trebui propovăduit de fiecare purtător de haină bisericească.

Animalitatea publică la care asistăm, cum a fost acum, de Bobotează, este cel mai clar semnal că majoritatea semenilor noștri vor doar să mimeze credința, să calce peste cei mai neputincioși decât ei, doar pentru a se făli – tocmai ei…creștinii! – că au luat apă sfințită.

Asta este orice, numai pildă creștinească nu.

Și PROBLEMA ESTE LA PREOȚI.

Prea grăbiți în ceea ce fac.

Oricât de multe rugăciuni vor înălța, dacă nu stăpânesc, la nivel de om, mulțimile de credincioși, reali sau mimați, sărbătorile tradiționale devin comparabile cu asalturile înfometaților din Sahara!…

Care măcar se bat pentru mâncarea trimisă de ONU. Omul din România fiind totuși pe alt continent, într-o țară cu oarece pretenții…

Și Biserica Ortodoxă Română nu are timp, răbdare, pricepere, calificare, să aducă mulți-puținii credincioși în matca bunei înțelegeri, a non-violenței, a RESPECTULUI PENTRU APROAPELE TĂU. Trist.

Nu cu TRINITAS TV se amplifică imaginea B.O.R., ci cu harul înțelepciunii fiecărui preot.