Cui îi arată muşchii Putin?

P.R.

După cum a transmis agenţia de presă Reuters, ministerul rus al apărării a confirmat că a derulat, săptămâna trecută, cel mai mare exerciţiu naval din ultimii ani.

Intenţia? O demonstraţie militară de forţă menită a sublinia interesul expres al Rusiei pentru Siria, unde Moscova are o bază militară navală, în portul sirian Tartus.

Aceasta este destinată, în principiu, întreţinerii tehnice a vaselor militare ruse, aprovizionării cu combustibil şi alte materiale. De altfel, două nave ruseşti au şi încărcat muniţie din baza menţionată, după care s-au încadrat în scenariul exerciţiului naval.

Opt nave de război au fost chemate din arealurile lor maritime iniţiale, precum Marea Baltică și Marea Neagră, pentru a lua parte la manevrele executate în Marea Mediterană și Marea Neagră.

Ceea ce nu scrie agenţia menţionată şi nici presa rusă, care preia informaţia de mai sus, este că Rusia are un singur portavion – neutilizat până acum în nicio campanie militară –, iar Statele Unite ale Americii au 11. Cu misiuni succesive vizând, de-a lungul ultimului deceniu, teatrele de operaţiuni militare din spaţiul ex-iugoslav, Irak, Afganistan şi spaţiul maritim limitrof Iranului.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~