Preşedintele pus în pericol

Millenniuum_OlympusHasFallen

Nu am scris un rând despre debutul oficial al celui de-al doilea mandat al lui Barack Obama, pentru că el merge pe o cale cunoscută pro-americanilor, din România, de patru ani de zile. Cei care îl descoperă acum pe şeful executivului american, sau care continuă să îl ignore, cochetând cu lumina de la fereastra biroului preşedintelui rus, din Răsăritul îngheţat de autoritarism, au o problemă reală, de personalitate. Un complex de inferioritate autoinventată. O limită a percepţiei Americii aşa cum este, nu cum o deformează papagali de modă veche, din presa autohtonă. Frustraţi de tot soiul, care fac pe patrioţii lui peşte şi nu depăşesc nivelul de percepţie a unei bârfitoare, cu oarece clase primare.

Pelicula cinematografică semnalată aici, care va fi probabil lansată în luna martie, pe marile ecrane, aduce în atenţie o plauzibilă premoniţie. Ce va face preşedintele Statelor Unite dacă însăşi Casa Albă va fi atacată? O bătaie imagologică pe umerii bănuiţi cui, ca să nu lase garda jos în faţa provocărilor previzibile ale prezentului. Unul în care doar naivii se mai întreabă, precum în cazul atacului terorist de la rafinăria din Algeria: De ce nu intervine America?

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~