Secretele lui Dorian Yates

L.R.

Arta de a remodela propriul corp. Confesiunea unui pământean, din Marea Britanie, de şase ori câştigător al titlului Mr. Olympia. Un om care s-a antrenat din greu. Şi s-a dedicat 24 de ore, din 24, provocării de a devine cel mai bun la finalul celei mai dificile competiţii. A renunţat la plăceri pasagere. A optat pentru disciplină şi lucrul la sală de maximă intensitate. Un european care s-a reinventat, după pensionarea lui bruscă, în 1997.

Tehnicile sale au fost total neconvenţionale. Cu un scop clar. Nu a avut un antrenor. Şi-a ascultat corpul. El a decis ce exerciţii merg sau nu pentru corpul său. Nu a avut un nutriţionist. El a stabilit cum să se hrănească. Dorian Yates crede că există o lume dincolo de ceea ce putem vedea şi atinge aici.

Atitudinea lui? Şi-a dorit competiţia, victoria şi a muncit pentru a învinge.

A fi cel mai bun – susţine el – este o opţiune subiectivă, a unor membri momentani ai juriului.

Arta de a se cunoaşte mai bine, de a se depăşi, cu repere clare – somn, hrănire adecvată, antrenamente dure.

Mentalitatea de învingător, al lui Dorian Yates, ţine de un mod personal de a aborda viaţa. Care-l face să aibă tăria de a surmonta pasagere clipe, cele ce i-ar putea afecta succesul vizat.

Creşterea capacităţii propriului corp de a face faţă stresului antrenamentului, tot mai dificil, de a se recupera, după perioada de efort, ţine de voinţa fiecărui competitor.

Mesajul cel mai important – creşterea agresivităţii, datorită utilizării steroizilor, o folosea exclusiv la antrenament, pentru a obţine mai mult de la propriul corp.

Un mod de a fi.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~