“Ai venit printre noi, dar nu eşti dintre noi…”
STAN:
– Am citit într-o gazetă, ceva demn de o trompetă, sau mai bine, de-o flaşnetă:“Generalul-locotenent magistrat dr. Ilie Botoş, şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, este procuror militar în cadrul Secţiei Parchetelor Militare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest moment, generalul-procuror este detaşat ilegal. Detaşarea sa la Ministerul Apărării Naţionale – iniţial pentru o perioadă de 3 ani (conform Hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 238 din 06.11.2006) – a fost prelungită ulterior cu încă 3 ani prin Hotărârea nr. 368 din 10.11.2009. Din păcate pentru lumea serviciilor secrete, aceasta a expirat fără posibilitatea de a mai fi prelungită, la data de 10.11.2012. Legea este lege. “
BRAN:
-Nu ai citit cum trebuie. Aici se aplică legea generalului matusalem Rotaru. Pentru unii – stagii în grad şi funcţii, pentru alţii – fotolii pe viaţă, cu ditamai funcţii.
STAN:
-Carevasăzică gazeta a scris degeaba…procurorul rămâne pe funcţie…
BRAN:
-Aşa cum cunosc eu metodele Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, este primul semnal public, la nevoie nu şi ultimul, ca procurorul să îşi procure o altă funcţie, pensia fiindu-i o disfuncţie. Din ciclul istoric – dar pragmatic scris:“Ai venit printre noi, dar nu eşti dintre noi…”