Liudmila Doronina:”Asta este ceea ce a devenit Rusia?”

RUSIA

Mulți oameni şi-au exprimat simpatia lor față de mine, după sinuciderea tragică a fiului meu, Alexandru Dolmatov, în Olanda, în luna ianuarie.

Problemele sale au început după ce a participat la un protest de stradă, în Moscova, pe 6 mai. Temându-se de arestare, pentru false acuzații, Saşa a fugit în Olanda.

Starea lui de spirit a devenit mai rea după ce cererea sa de azil a fost respinsă de către autoritățile olandeze.

Se temea ca să revină în Rusia, unde s-ar fi confruntat cu un sistem judiciar părtinitor, ce a arestat deja mai mult de o duzină de protestatari nevinovați.

Am fost avertizată că rău voitori vor încerca să spurce numele lui Saşa, după ce el nu mai este cu noi.

Sunt profund deranjată de reportajele de televiziune ruse consacrate fiului meu, în special ultimei pagini a notei privind sinuciderea lui.

El a fost extrem de mâhnit și a încercat să rezume viața lui scurtă, în mod impresionant, în notă.

El a scris despre stilul său de viață liberă, dar fiecare are momente când se vede într-o lumină proastă, și același lucru s-a întâmplat cu el.

Alexandru a avut o carieră de succes, ca inginer într-o fabrică de rachete în apropiere de Moscova.

El a fost o persoană atentă și grijulie.

E vreun motiv pentru care nu ar fi trebuit ca Saşa să fie preocupat de evoluțiile politice din societate și viața cetățenilor săi?

Astfel de gânduri sunt naturale, pentru fiecare persoană decentă. Dar se pare că alții nu au aceeaşi decență. Televiziunea rusă continuă să arunce cu noroi în el.

Fac apel la jurnaliști și editori de televiziune și la managerii lor, care încearcă din greu să profaneze memoria fiului meu: Aveţi decență și nu vă angajaţi într-o campanie de defăimare împotriva lui Saşa.

El a trăit în conformitate cu idealurile care sunt mai mari decat ale voastre.

Nu să execute ordinele imorale ale cuiva de mai sus.

Putem încerca doar să trăim după exemplul lui Saşa, cu valorile și principiile ce a încercat să le protejeze.

Aceasta nu este o sarcină ușoară în Rusia.

În Rusia, Saşa a luptat pentru binele comun și pentru valorile fundamentale ale omului.

El a iubit pe toată lumea și niciodată nu a vorbit de rău despre alții.

El a fost o persoană sinceră și un gânditor profund.

Când eram tânără, credeam că trăiam într-o țară fericită, progresistă și spirituală, că rușii erau oameni buni și generoși.

Unde s-au dus toate astea acum?

Ce am devenit noi?

Unde este spiritualitatea noastră?

Liderii Rusiei se întreabă de ce o persoană onestă ca Saşa a fugit din țară, acesta fiind cineva care a stat mereu cu mândrie atunci când a auzit imnul național rus?

Da, Saşa a fost o persoană emotivă.

El a iubit oamenii și viața.

Guvernul trebuie să creeze condiții, care i-ar face pe oamenii cinstiți, precum Saşa, să vrea să rămână în Rusia, să contribuie la societate și să fie fericiţi.

Acesta este unul dintre motivele pentru care guvernul există: să creeze condițiile și protecțiile necesare pentru a face oamenii fericiți.

Avem o țară mare și oameni minunati, dar în mod tragic nu există niciun loc în Rusia, pentru oameni ca Saşa.

Prea mulți oameni sunt mult mai preocupaţi de putere şi bani, decât de bogăția lor spirituală.

Saşa a fugit din țară după ce guvernul a început represiunea contra protestatarilor.

Cine îşi va asuma responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat acolo?

Saşa a urmat întotdeauna legea și conștiința lui.

Fiul meu a plecat pentru a participa la un marș de protest și a descoperit că un război ar fi fost declarat împotriva protestatarilor.

Oricine, din guvern, care a fost în spatele acestei represiuni ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile luate.

Fostul ministru al apărării, Anatoli Serdiukov este un om liber, dar toată lumea știe ce se întâmpla în ministerul său.

Dar Saşa, care de asemenea a lucrat în industria de apărare, a fost onest și s-a opus corupției, a fost vânat de către autorități.

Ce s-a întâmplat cu conștiința noastră, onestitatea și morala?

Vreau răspunsuri de la cei care l-au forțat să fugă pe Saşa. Adevărul trebuie să iasă la iveală.

Oficialii ruși nu mi-au oferit nicio simpatie, când am jelit pierderea fiului meu, dar ambasadorul olandez a avut decența să mă viziteze și să exprime condoleanțe sincere și din inimă.

În schimb, oficialii ruși au ignorat tragedia fiului meu.

Ei, probabil, îşi spun lor şi altora: “Dolmatov a părăsit ţara și drum bun. N-avem nevoie de el oricum!”

Cei care gândesc și spun aceste cuvinte scuipă pe sufletul meu și profanează memoria fiului meu.

Asta este ceea ce a devenit Rusia?

Este o rușine că Saşa a trebuit să părăsească țara sa natală.

Oamenii trebuie să se gândească la ce anume l-a forțat pe fiul meu să părăsească Rusia și nu la cuvintele pe care le rostea în timp ce era într-o stare îngrozitoare, pe care alții, sper, nu vor trebui să o experimenteze.

Liudmila Doronina

NOTA BENE:

Liudmila Doronina este mama lui Alexandru Dolmatov.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~