Ruşii din Transnistria au făcut mişto de inspectorii canadieni!

Chişinău, 22 martie 2013 — Un grup de inspectori, din cadrul Agenţiei de verificare a armamentului convenţional, din Canada, a inspectat, în perioada 20-21 martie 2013, unităţile şi obiectivele militare ale Armatei Naţionale.

Activitatea a avut drept scop verificarea respectării, de către Republica Moldova, a angajamentelor asumate, prin adoptarea Documentului de la Viena, din anul 2011, care este unul dintre principalele instrumente existente în cadrul dimensiunii politico-militare a cooperării internaţionale.

În contextul implementării măsurilor de sporire a încrederii şi securităţii, în spaţiul ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE), echipele de experţi militari, din ţările OSCE, vizitează anual unităţile militare naţionale.

În conformitate cu prevederile Documentului de la Viena, pasibile inspectării sunt atât unităţile, formaţiunile şi obiectivele militare ale statului-gazdă, cât şi cele ale altor state membre ale OSCE, care se găsesc pe teritoriul țării inspectate.

În acest sens, membrii echipei de inspecţie au solicitat inspectarea obiectivelor militare ale Federaţiei Ruse aflate în raioanele de est ale Republicii Moldova.

Responsabilii din regiunea transnistreană nu au permis accesul inspectorilor internaţionali, însă comandamentul fortelor de pacificare ruse dislocate in zona de securitate au acceptat ca membrii echipei de inspecţie să susțină un briefing.
_________________________________________________________________________

Ce aţi citit mai sus este un comunicat oficial. Că transnistrenii lui Şevciuk, papagalul Kremlinului, din Tiraspol, nu i-au lăsat pe canadieni să îşi îndeplinească mandatul nu este deloc o atitudine surprinzătoare. Atâta ştiu, atâta fac. Având mintea în proţap…

Dar că pacificatorii lui Putin au făcut mişto de militarii canadieni, oferindu-le şansa unui briefing – pentru neştiutori, un briefing militar, cel puţin la aliaţi, nu durează mai mult de un sfert de oră – arată un mental tipic unor feudali, care nu înţeleg că vor, nu vor… nu vor mai face mulţi purici acolo, cum nu au făcut nici în RDG.

rusia

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~